Floarea Bucovinei

Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec

Primarul Ion Lungu oferindu-i Margaretei Clipa un buchet de flori și diploma de Cetățean de onoare

O viață dedicată cântecului, pentru a aduce jocul și voia bună în sufletele a milioane de oameni – pentru asta a fost răsplătită ieri Margareta Clipa, căreia i-a fost înmânată diploma de Cetățean de onoare al Sucevei, pe scenă, în fața a peste 10.000 de oameni.
Cel care i-a înmânat diploma de onoare Florii Bucovinei, cum i se mai spune Margaretei Clipa, a fost primarul Sucevei, Ion Lungu, cel care a și propus acordarea acestei distincții de către Consiliul Local a municipiului reședință de județ.
Cu un frumos buchet de flori într-o mână și cu diploma de Cetățean de onoare în cealaltă, Ion Lungu a urcat pe scenă, după un scurt recital al interpretei de muzică populară.
“Îmi revine o deosebită plăcere și onoare de a răsplăti o mare artistă a Sucevei, Margareta Clipa – floarea Bucovinei, pentru fidelitatea față de cântecul bucovinean, pentru faptul că de peste 30 de ani este o ambasadoare a Sucevei și a Bucovinei și pentru că ne reprezintă mereu cu cinste”, a declarat Lungu, în aplauzele unei mulțimi care a fost pe deplin de acord cu gestul său.
După înmânarea diplomei, Ion Lungu i-a urat Margaretei Clipa să mai cânte încă 30 de ani de acum înainte, lucru cerut și de spectatori, prin reacția lor entuziastă.
Îmbujorată de fericire și de emoție, Margareta Clipa a mulțumit tuturor pentru onoarea făcută și pentru primirea călduroasă, fără a uita să îi pomenească pe cei care au ajutat-o să fie una dintre cele mai apreciate cântărețe din Bucovina.
“Iată că, după 31 de ani de activitate, 31 de ani de cântec, sunt alături de această minunată orchestră, dirijată de Viorel Iancu, Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, de care nu m-am despărțit niciodată. Ei mi-au fost a doua familie și cu ei am urcat treaptă cu treaptă, ca să demonstrăm lumii întregi cine suntem noi, ca bucovineni. Eu vă mulțumesc și să știți că eu nu am să mă schimb niciodată!”, a ținut să spună Margareta Clipa.
Astfel, în ritmuri de muzică populară și cu festivitatea de premiere a unuia dintre cei mai talentați suceveni, au debutat Zilele Sucevei, care au pregătite o mulțime de alte surprize, pentru gustul fiecăruia.

Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Floarea Bucovinei: Margareta Clipa, premiată pentru peste 30 de ani de cântec
Primarul Ion Lungu oferindu-i Margaretei Clipa un buchet de flori și diploma de Cetățean de onoare
Primarul Ion Lungu oferindu-i Margaretei Clipa un buchet de flori și diploma de Cetățean de onoare

Recomandări

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

Emoție și mândrie la „Fălticeni – Mon Amour” pentru patru noi Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”