Ministrul de Externe, Andrei Marga, a anunțat că premierul Ponta „a dat instrucțiuni” ca la MAE, dar „și la alte ministere” să se facă o deblocare a angajărilor, dincolo de regula cu un nou angajat la șapte plecați, respectându-se însă anvelopa bugetară a costurilor cu personalul convenită cu FMI.
„Primul-ministru a dat instrucțiuni, nu numai la Externe, ci și la alte ministere, să aibă loc o deblocare în sensul că se pot face angajări. Și noi vom face (…) Dincoace de acea regulă cu 1 la 7. Dacă ne uităm bine în negocierile cu FMI care sunt mereu invocate, acolo este o limită pusă la anvelopa financiară a posturilor, nu la efectivul de posturi. Și atunci în aceeași anvelopă financiară poți să te miști”, a afirmat ministrul Marga, răspunzând întrebărilor la finalul reuniunii consilierilor economici.
El a adăugat că anvelopa financiară pentru costurile cu personalul e „cea stabilită prin legea bugetului și rectificările care au fost și care vin”.
Întrebat câte posturi vor fi scoase la concurs în MAE, el a arătat că încă nu s-a făcut o evaluare, dar prioritate trebuie acordată celor din misiunile diplomatice.
„Încă nu am făcut o evaluare, dar pot spune că vom redeschide rapid concursurile pentru posturi și cu deosebire în afară. De pildă, avem situații în care e o singură persoană într-o misiune de reprezentare a României, ori o singură persoană nu poate face față, mai ales acolo unde sunt și relații economice”, a afirmat Marga.
Anterior, în discursul susținut în fața consilierilor economici din misiunile externe ale României, Marga arătase că nu e normal ca, în urma tăierilor de personal efectuate în ultimii ani în MAE din cauza austerității, aceștia să fie folosiți pentru chestiuni de gospodărire ale ambasadelor, la fel cum nu e normal ca în reprezentanțele diplomatice să fie un singur angajat, care să fie și administrator sau portar.
„Știm ce avem de făcut, și anume ca reprezentantul economic să nu fie folosit pentru chestiuni de gospodărie a Ambasadei, să fie folosit conform competențelor, aceasta este crucial. Pe de altă parte, mai știm că sunt misiuni unde șeful de misiune este și administrator, este poate chiar și portar. Foarte curând vom interveni pentru normalizarea acolo unde sunt relații sau e un potențial de relații economice semnificativ. Știm constrângerile determinate de politica de austeritate, dar trebuie spus că în unele locuri tăierile costă mai mult decât asigurarea de posturi care să aibă eficiența necesară. Vă asigur că ne gândim la aceasta și domnul prim-ministru chiar a dat instrucțiuni în sensul de a se debloca posturile, desigur rămânând în cadrul anvelopei financiare care este negociată cu FMI și care este binecunoscută celor de față”, a spus ministrul de Externe.
În 2009, Guvernul a decis prin ordonanță de urgență, în urma negocierilor cu FMI, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administrație și să permită angajarea unui singur funcționar la șapte posturi vacantate, excepții fiind acceptate doar pentru funcțiile de conducere, înalți funcționari și administrații subdimensionate.
Decizia a fost menținută atât în 2010, cât și în 2011, iar strategia fiscal-bugetară a Guvernului prevede că politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din șapte vacantate, va fi menținută și în acest an.
Agenția MEDIAFAX a anunțat, la sfârșitul anului trecut, că Guvernul vrea însă să flexibilizeze regula, urmărind ca aceasta să fie aplicată la nivel sectorial și nu pentru fiecare instituție în parte, astfel încât să poată decide angajări în zonele care au un deficit de personal, subiectul fiind discutat în ultimele negocieri cu Fondul Monetar Internațional.
Programul de convergență al României este revizuit anual și transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.
În 18 aprilie, Guvernul Ungureanu a introdus, la capitolul „Obiectivele pe termen mediu” din Programul de convergență pentru perioada 2012-2015, angajamentul de a continua politica de înghețare a angajărilor în sistemul public, cu mici excepții.
„Deși nu se mai întrevăd măsuri de austeritate de genul celor aplicate în 2010, pe partea de cheltuieli se va menține o abordare prudentă tocmai pentru a consolida trendul sustenabil al finanțelor publice. Reducerea numărului de angajați în sectorul public va continua prin politica de înlocuire a unui singur anagajat din 7 care părăsesc sistemul; această politică va fi însă aplicată cu mai multă flexibilitate, pentru a se elimina blocajele determinate de lipsa de personal”, se arată în documentul aprobat, în aprilie, de Guvern și obținut de MEDIAFAX.