„Marfa făcută client așteaptă”



Liviu Șoptelea - Fiecare lucrare își are destinatarul ei
Liviu Șoptelea - Fiecare lucrare își are destinatarul ei

Unul dintre invitații ediției din acest an ai Târgului meșteșugarilor organizat în cadrul Zilelor Humorului, care și-a etalat piesele artistice în Parcul central al orașului, a fost artistul plastic Liviu Șoptelea.
„Fiecare lucrare își are destinatarul ei”
Plastician de frunte al Botoșaniului, Liviu Șoptelea, care se exprimă artistic în tehnici și maniere foarte diverse, nu se sfiiește să participe, ca iconar, la un târg de meșteri, întrucât prețuiește în primul rând meșteșugul.
Licențiat al Facultății de Pedagogia Artelor Plastice și Decorative din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, Liviu Șoptela (căruia sucevenii au avut prilejul să-i aprecieze lucrările într-o amplă expoziție prezentată la City Gallery) pictează icoane pe lemn și pe sticlă convins fiind că „fiecare lucrare își are destinatarul ei”.
Pictura pe sticlă este mai aproape de sufletul său
De fapt, așa cum spune artistul, care are pe simezele din Cluj mai multe lucrări într-o expoziție realizată cu alți doi pictori botoșăneni (Florin Grosu și Silviu Babii), trebuie să lucrezi permanent pentru că „marfa făcută client așteaptă”.
Liviu Șoptelea, sufletul Societății „Expo-Art” Botoșani, care a fost racolat de meșterul Toader Ignătescu pentru participare la tabăra de la Păltinoasa,
mărturisește că pictura pe sticlă este mai aproape de sufletul său, pictează cu ușurință în ulei („curge parcă din mine lucrarea, pentru că pe sticlă preiei desenul după un izvod și așterni culoarea ca pe o carte de colorat”), dar execută și icoane pe lemn, mult mai laborioase, atât prin desen, cât și prin procesul de aplicare al straturilor de culoare.


Liviu Șoptelea la Târgul meșteșugarilor din Gura Humorului
Liviu Șoptelea la Târgul meșteșugarilor din Gura Humorului
Marfa făcută client așteaptă
Marfa făcută client așteaptă
Liviu Șoptelea - Fiecare lucrare își are destinatarul ei
Liviu Șoptelea - Fiecare lucrare își are destinatarul ei