Producătorii Cătălin Mitulescu și Daniel Mitulescu au primit Marele Premiu IPIFF2010 – Trofeul Mării Negre pentru cel mai bun lungmetraj de ficțiune la Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți pentru producția „Eu când vreau să fluier, fluier”
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, premiul a fost înmânat, sâmbătă seară, la Teatrul Național din Constanța, de către Robert Bucur, directorul Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), producătorilor filmului „Eu când vreau să fluier, fluier”, Cătălin Mitulescu și Daniel Mitulescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Trofeul Mării Negre pentru cel mai bun film documentar a revenit lui Vivi Drăgan Vasile – Fundația de Arte Vizuale, pentru filmul „Memoria de piatră”, în timp ce Premiul de Excelență i-a fost acordat lui Radu Gabrea, pentru întreaga carieră și pentru aportul său adus filmului românesc.
De asemenea, Trofeul Mării Negre pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune a fost acordat casei de producție Hi Film Productions – producător Ada Solomon pentru filmele „Icre negre” și „Lord”.
Totodată, trofeul Mării Negre pentru film indie – producția 100 % independentă – i-a fost acordat producătorului Dan Chișu pentru producția independentă, realizată în numai 12 zile, „WebSiteStory”.
În cadrul ceremoniei, a mai fost acordat Trofeul Mării Negre pentru scurt metraj de animație – producătorului Cristina Nichituș pentru filmul „Alba Neagra”. Totodată, în cadrul Competiției Școlilor de Film, Trofeul Mării Negre pentru pentru cea mai bună regie, cea mai bună imagine și cel mai bun scenariu au fost acordate unuia și aceluiași autor Codin Sebastian Pop pentru filmul „Pânza”.
De asemenea, Trofeul Mării Negre pentru cea mai bună școală de film a fost înmânat pro-rectorului Manuela Cernat pentru Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional al Producătorilor de Film Independenți s-a desfășurat din data de 30 iunie în Constanța și Mamaia.