Marele Gheorghe, sfântul martir purtător de biruință

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prin martiriul său, este unul din roadele Învierii Domnului. Numai credința fermă în Înviere i-a determinat pe creștini să pecetluiască cu propriul lor sânge adevărurile creștinismului, devenind mărturisitori și mucenici sau martiri ai Celui Ce a sfărâmat puterea morții.
Biserica se întărește cu mucenicii, după cum se întărește un oraș cu soldați și străjeri. Martirii, mucenicește, au întruchipat cele mai înalte și mai sfinte virtuți ale vieții creștine. Părintele Cleopa spune cuvinte frumoase despre mucenici: „Ei nu varsă sângele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deși sunt urâți de cei răi și necredincioși. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigași. Nu se tem de moarte, ci așteaptă să fie cât mai repede dezlegați de trup, căci cred în viața veșnică și doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.“
Numit și „Purtătorul de biruință“, pentru că a biruit pe diavolul și pe păgâni, răbdând cu vitejie toate, pentru dragostea lui Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este cinstit printre cei mai mari sfinți martiri. Chinurile sale cumplite, rănile pricinuite de ostași, nevătămarea și tămăduirea minunată a trupului său, credința în Dumnezeu, răbdarea până la moarte, bărbăția și curajul său de a-L mărturisi pe Hristos îl fac pe Sfântul Gheorghe un „Mare Mucenic“ al Bisericii.
Este un exemplu pentru tineri, dar și pentru cei cu funcții înalte. Datorită realizărilor sale deosebite, Gheorghe a ajuns comandantul armatei împăratului. Contextul istoric în care a trăit Marele Mucenic Gheorghe a fost unul plin de încercări pentru creștini. Din ordinul împăratului Dioclețian (284-305), creștinilor bogați li s-au confiscat averile, funcționarii de stat creștini au fost concediați, sclavii creștinilor uciși, demnitarii creștini aruncați în temniță, slujitorii lui Hristos batjocoriți și chinuiți, iar cei care nu jertfeau zeilor, omorâți. Pentru că nu a vrut să ducă la îndeplinire ordinele împăratului păgân împotriva fraților creștini, deoarece voința lui Dioclețian nu mai era în acord cu credința sa, cu idealurile și convingerile sale morale, a renunțat la situația sa socială înaltă pătimind pentru Hristos. Tocmai această loialitate și puterea în credință îl fac pe Sfântul Gheorghe să fie atât de iubit de creștini.
Purtător de biruință
Putem spune că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un model de conducător, care nu a renunțat la Hristos pentru funcții înalte, un model pentru Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Drept mărturie a evlaviei față de Marele Mucenic, domnitorul martir i-a închinat biserica de la kilometrul 0 din Capitală, unde se află mormântul cu sfintele sale moaște.
Model de conducător creștin a fost și pentru Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, care i-a purtat icoana Purtătorului de Biruință pe platoșa sa și a cusut-o și pe steagul (foto) oștirii sale. Tot pe acest steag găsim și o minunată rugăciune: „O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin.“ Faptul că i-a închinat Sfântului Gheorghe multe din bisericile ridicate de el arată evlavia deosebită a sfântului voievod moldovean.
Această evlavie față de mucenicul purtător de biruință s-a păstrat neschimbată în conștiința românilor până astăzi. Își botează copiii cu numele sfântului, îi pun icoana la loc de cinste în casele lor, ridică biserici spre cinstirea lui și își pleacă genunchii în fața sfintelor sale moaște cerându-i ajutor și biruință. Multe localități din țară îi poartă numele, cum ar fi municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, unde în fiecare an bisericile de acolo organizează evenimente deosebite închinate sfântului. Și al treilea braț al Dunării, din Deltă, se cheamă Brațul Sfântului Gheorghe. Este și ocrotitorul Armatei Române, a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătoarea sfântului. El este și patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate și cu daruri.
Lăcașuri de cult închinate Sfântului Gheorghe
Dintre bisericile ocrotite de Sfântul Gheorghe, din țara noastră, amintim de ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, despre care am vorbit mai sus, care reprezintă rafinamentul și frumusețea stilului brâncovenesc, fiind, de altfel, ultima ctitorie a Domnitorului Martir și singura rămasă până astăzi în capitala României.
Biserica „Sfântul Gheorghe“-Vechi, tot din Capitală, se află la circa 400 m sud de Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou, la începutul Căii Moșilor, fiind înconjurată pe trei părți de clădiri cu locuințe și magazine. Lăcașul de cult ridicat în anul 1492 a fost mai întâi biserică de mir, pentru o scurtă vreme mănăstire – timp în care se crede că a funcționat și ca sediu mitropolitan -, apoi iarăși biserică de mir. Acest sfânt lăcaș a avut un rol cultural și administrativ deosebit în viața Cetății lui Bucur, deoarece pe terenurile aflate în proprietatea ei s-a creionat actualul centru al Bucureștiului.
Un loc deosebit între ctitoriile Sfântului Voievod Ștefan cel Mare închinate Sfântului Gheorghe ocupă biserica Mănăstirii Voroneț. Ridicată între 26 mai și 14 septembrie 1488, biserica impresionează prin pictura sa, nuanța culorii albastre a frescei exterioare a Bisericii Mănăstirii Voroneț fiind cunoscută ca Albastrul de Voroneț. A fost produsă, se pare, pe baza unei rețete secrete, având la bază mineralul azurit. Importanța acestei culori rezidă și în faptul că are o rezistență deosebită la influențele meteorologice care distrug, în timp, fresca. Mănăstirea se află la 4 km de centrul orașului Gura Humorului, din județul Suceava.
Și Biserica „Sfântul Gheorghe“-Mitropolia Veche din Iași este ocrotită de Marele Mucenic. Ridicată în perioada 1761-1769 de către mitropolitul Gavriil Callimachi pentru a servi drept catedrală mitropolitană, este situată în incinta ansamblului mitropolitan al Moldovei și Bucovinei. Lăcașul a îndeplinit rolul de catedrală a Mitropoliei Moldovei până în anul 1887, când s-a sfințit una nouă în apropiere.
(Sursa: Ziarul Lumina)