Nu-i exclus, zice Ion Iliescu, să apară și în PSD un Obama. Nu știu ce știe Ion Iliescu sau la cine se așteaptă să devină surpriza partidului pentru candidatura la președinția României, dar problema pare să fie deja rezolvată. Dacă urmărești ce se întâmplă de o bucată de vreme în partidul condus de Geoană, nimeni nu pare mai nimerit pentru această postură decât Marean Vanghelie. Și nu e o glumă decât în măsura în care toată politica noastră e mai degrabă de râs. Evident, atunci când nu-i de-a dreptul de plâns. Să mă explic. Țin să precizez de la bun început că analogia n-are nici o legătură cu pigmentul ușor asemănător al celor doi și nici cu calitatea lor intelectuală, de altfel greu de comparat. Surpriza numită Marean Vanghelie, precum a fost pentru democrații americani Barak Obama, trebuie judecată și înțeleasă în contextul politicii românești în general și a PSD în particular.
Celebrul primar al sectorului 5 din București este politicianul cu cea mai viguroasă carieră politică din România, dacă prin asta înțelegem distanța de la ceea ce promitea personajul atunci când a început să devină cât de cât cunoscut la ceea ce a ajuns în fapt. Vremurile în care Marean era exclusiv subiect de umor au apus. Acum face majoritatea jocurilor importante din partid și, grație prezenței PSD la guvernare, influențează în mod insidios și parte din afacerile politice ale țării. Pare de necrezut din partea unui semi-analfabet, dar a-l subestima e o eroare la fel de mare precum cele pe care le face el însuși atât de des când încearcă să se exprime în limba română.
Dar faptele sunt dincolo de orice îndoială. Primarul “care este” deja la al treilea mandat în sectorul cinci și șef fără rival al organizației PSD de București a contribuit masiv, dacă nu decisiv la decapitarea, în mai puțin de o lună, a doi miniștri. Gabriel Oprea și Liviu Dragnea au plecat precum au venit la ministerul Administrației și Internelor, urmare a unor urzeli în care Marean Vanghelie a jucat un rol hotărâtor.
Pentru că, atunci când s-a format guvernul, partidul nu i-a acceptat omul de casă pe funcția de șef la Interne, Vanghelie le-a dat tuturor o lecție de zile mari. În cazul lui Gabriel Oprea s-a folosit de interesul PD-L și al lui Traian Băsescu, pe care l-a întors împotriva ministrului în fața căruia pierduse inițial, declanșând întreg scandalul care a dus la demiterea acestuia. A jucat discret, dar inteligent și tenace.
Demisia următorului, a lui Liviu Dragnea, a căzut ca un trăsnet pentru majoritatea dintre noi, dar nu și pentru Vanghelie. Dimpotrivă, după cum se știe deja, șeful pesediștilor bucureșteni a fost de data aceasta chiar actorul principal. L-a obligat pe Dragnea să aleagă între a rămâne ministru și a-i refuza numirea unui alt om de încredere pe funcția de secretar de stat și a câștigat.
Dragnea nu mai e ministru, dar chiar și dacă nu-și va vedea până la urmă omul instalat în funcția respectivă, Vanghelie a înregistrat o victorie infinit mai importantă pentru cariera sa de politician. Le-a demonstrat tuturor că atunci când își propune ceva puțini îi pot sta în cale. Marina Vanghelie e urât cu siguranță de o bună parte dintre liderii PSD, dar a devenit în aceeași măsură un politician de temut. Șirul său de victorii în interiorul partidului pare, retrospectiv, aproape de necrezut. Pe cât a fost de ridiculizat de-a lungul anilor pe atât s-a dovedit de încăpățânat în a-și atinge aproape toate scopurile. Și tocmai această diferență dintre ceea ce pare și ceea ce obține pas cu pas face din Marian Vanghelie una din marile surprize ale politicii românești.
Candidatura sa la președinție poate părea încă multora o simplă glumă, dar dacă îi cureți biografia politică de episoadele hazos-ridicole descoperi în Marean o forță greu de egalat. Încă mai râdem uneori de el dar, de cele mai multe ori s-a dovedit că el e cel care avea să râdă până la urmă.
