Hramul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava dimpreună cu cel al Sfintei Cuvioasei Parascheva de la Iași sunt cele mai cunoscute și reprezentative sărbători religioase ortodoxe, cu o veche tradiție națională și care contribuie la unitatea noastră de credință în Hristos, unind în rugăciune creștini din țări de aproape și de departe: Turcia, Ucraina, Grecia, Polonia, Bulgaria, Austria și Moldova. Multe biserici și mănăstiri au fost ctitorite de voievozi și de bravi credincioși atât în țară, cât și peste hotare, spre cinstirea acestor sfinți și spre slava lui Dumnezeu, căci ”Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” .
Această sărbătoare este una dintre cele mai frumoase sărbători din Moldova, după Sfânta Parascheva de la Iași. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în familia unui negustor creștin din Asia Mică din orașul Trapezunt. Trapezuntul sau Trebizonda se întemeiază de către locuitorii greci ai Sinopiei la anul 750 î.d.Hr. pe coasta Mării Negre. În anul 1204 împăratul Alexios și-a stabilit reședința la Trapezunt.
Aici a crescut și a învățat Sfântul Ioan cel Nou, primind o aleasă educație duhovnicească și cunoștințe ortodoxe temeinice. Fiind negustor, a călătorit adesea de la locul natal la Constantinopol, Odesa și Tarile Române până la Cetatea Albă. Din Trapezunt ducea obiecte de cult bisericești bizantine (icoane, tămâie, cădelniță, mir) care erau deosebit de valoroase și vestite în tot Bizanțul.
Comerțul nu era ușor în acea vreme, deoarece peste tot erau pericole atât pe mare, cât și pe uscat. Tânărul Ioan câștiga bine din comerț, care l-a făcut înstărit, însă fără să uite să-și arate bunătatea și milostenia către săraci și orfani și către cei ce se luptau cu greutățile lor zilnice. Într-adevăr modul de viață al negustorului Ioan era plăcut lui Dumnezeu. Locul martirului sfântului a fost Cetatea Albă, cum o numeau românii, sau Akerman, precum o numeau turcii, orașul care se găsește pe coasta de răsărit a Mării Negre, în Basarabia, aproape de râul Nistru.
În Cetatea Albă trăiau români, armeni, greci și genovezi, precum pe toate coastele Mării Negre. În acele vremuri tulburi în plină dispută isihastă între catolici și ortodocși, în jurul anului 1330, după cum spun cronicile, Sfântul Ioan, pe atunci tânăr negustor, se îndrepta cu mărfurile sale, la bordul corabiei unui oarecare Reiz, din Trapezunt spre Cetatea Albă, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor. Discutând asupra problemei isihaste, tânărul Ioan a apărat cu înverșunare dreapta credință ortodoxă, ceea ce a stârnit ura corăbierului Reiz. Odată acostată nava în portul Cetății Albe cu gând de răzbunare, catolicul Reiz se duce la mai marele tătarilor spunându-i că un tânăr ce a călătorit pe corabia sa vrea să se lepede de credința ortodoxă și să primească credința musulmană.
Bucuros peste măsură și necunoscând urzeala catolicului răzbunător, tătarul dă ordin ca a doua zi să se adune în piața orașului toți locuitorii cetății și să fie adus și tânărul Ioan, ca în fața tuturor și spre luarea aminte a locuitorilor, acesta să se lepede de credința sa și să treacă la islamism.
Când Ioan este adus, dregătorul tătar îl primește cu mare cinste și începe cu mândrie a-i vorbi despre frumusețea credinței sale.
Înțelegând deodată planul urzit de Reiz, tânărul Ioan nu se pierde cu firea și cerând ajutor Domnului, începe la rândul lui să laude credința ortodoxă, preamărind pe Dumnezeu în fața tătarului.
Înfuriat peste măsură, acesta dă ordin ca tânărul să fie bătut strașnic cu toiege noduroase și apoi azvârlit în temniță până a doua zi. Cu toate acestea tânărul Ioan se înfățișa tuturor drept și cu fața veselă și luminoasă, măcar că trupul purta urmele bătăilor primite. A doua zi, venind ostașii tătari, l-au bătut din nou cu toiegele și a dat căpetenia poruncă ca trupul să fie legat de un cal neîmblânzit și târât pe ulițele cetății spre luare-aminte a tuturor.
Când calul fugărit de soldați pe ulițele cetății a ajuns în cartierul evreiesc, mulțime de evrei erau ieșiți la porți huiduind, batjocorind și aruncând cu ce le venea la îndemână după sfânt, iar unul prinzând din urmă calul ostenit a scos o sabie și a tăiat capul sfântului, care astfel și-a dat sufletul. Și un ostaș a dezlegat atunci trupul și l-au lăsat acolo în stradă neîngrijit și nebăgat în seamă, creștinii neîndrăznind a se apropia ca să-l ridice. Iar în timpul nopții cei care locuiau în cartier au fost treziți din somn de mulțime de făclii ce luminau ca ziua deasupra trupului mucenicesc, în vreme ce trei îngeri cântau cântări negrăit de frumoase și-l tămâiau, de la trup la cer ridicându-se stâlp de foc.
Văzând acesta și un evreu a cărui casă era cea mai aproape, și gândind că cei care cântă sunt preoți creștini ce au venit să ridice trupul spre îngropare, a luat un arc și încordându-l a vrut să tragă, dar degetele mâinii drepte, prin minune dumnezeiască, i-au rămas lipite de arc în așa fel încât să tragă nu putea, dar nici să lase arcul.
Așa încordat a petrecut el toată noaptea, uimit și îngrozit peste măsură, iar dimineața ieșind de prin case și văzându-l în starea aceasta el le-a povestit pe rând trecătorilor ce pățise. Și mărturisind el cu spaimă, a îngăduit Dumnezeu a i se desprinde într-un sfârșit degetele de pe arc.
Dar ducându-se vestea aceasta despre minune la căpetenia tătarilor, și speriat de ea, precum și de frică să nu se mai întâmple și alte minuni spre slava lui Dumnezeu, tătarul a poruncit a ridica trupul mucenicului și a-l îngropa după obiceiul creștinesc.
Însă aflând Reiz despre aceste minuni petrecute, s-a gândit să fure trupul și să vândă sfintele moaște în țara sa. Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului bisericii, avertizându-l să meargă degrabă la cimitir că Reiz voiește a-i fura trupul. Și aducând preotul câțiva creștini au mers în cimitir, unde l-au aflat pe Reiz, pe care l-au gonit, și luând trupul l-au îngropat chiar în altarul bisericii.
Creștinii orașului au așezat Sfintele Moaște în Sf. Altar al bisericii Sf. Ioan cel Nou Botezătorul, unde au rămas aproape 70 de ani. Atunci, în jurul anului 1402 {după alți istorici în 1415} domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432), îndrumat de Mitropolitul Moldovei Iosif, a adus Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan cu mare alai în capitala țării lui de la Suceava și le-a așezat în Biserica Mitropoliei a orașului, unde se află astăzi Biserica Mirăuților cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe și unde au stat până în anul 1589, când Petru Șchiopul le muta în noua catedrală mitropolitană ce poartă hramul Sf. Gheorghe, ctitorie a lui Bogdan al III-lea {fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt} și a fiului său Ștefăniță Vodă.
În toată această perioadă s-au întâmplat multe și minunate vindecări datorită Sfântului Ioan cel Nou, dintre care unele sunt consemnate de Sfântul Petru Movilă, pe atunci Mitropolit al Kievului Multe, minuni care s-au săvârșit la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dar una din cele mai cunoscute care l-a transformat pe sfânt în ocrotitor al întregii Moldove s-a petrecut la 02 iunie 1622. Atunci, în timpul războiului cu polonezii, năvălind cazacii asupra Moldovei, au vrut să prade cetatea Sucevei, și vrând preoții să ascundă racla cu sfintele moaște nu au putut nici mișca, darămite să o urnească.
Prin această minune, sfântul le-a dat de știre să stea liniștiți ca nimic rău nu li se va întâmpla. Și într-adevăr, pârâul ce trecea prin fața cetății și pe care oamenii îl treceau pe jos așa de tare s-a umflat încât cazacii nu l-au putut trece și cetatea a scăpat nevătămată.
În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca data de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie, ziua martirului. Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slăvitului mucenic a fost aceea de la Sânziiene (24 iunie), adică Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a fost amintită încă de la mutarea sfintelor moaște din biserica Mirăuților la ctitoria lui Bogdan al III-lea și Stefăniță Vodă, la 1589. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici a consfințit pentru totdeauna această prăznuire, așa cum se face și astăzi.
Însă, în fiecare an, „hramul mare” al bisericii este tot 24 iunie, ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele), zi în care se prăznuiește și aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou. În această zi vin mii de credincioși din toata țara, din Ucraina, din Moldova, cât sș din alte țări îndepărtate și se închină cu evlavie la moaștele Sfântului. Sfântul Ioan este nu doar protectorul Municipiului Suceava, dar și ocrotitorul și sprijinitorul tuturor creștinilor ce se roagă cu credință și evlavie și cărora li se îndeplinesc rugămințile lor cele de folos și spre mântuire.
Racla cu sfintele moaște este scoasă din biserică în dimineața ajunului hramului, adică pe 23 iunie, sâmbătă la orele 5.30, și este așezată într-un baldachin special din lemn din curtea mănăstirii, unde va sta timp de două zile. La această slujbă va participa și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de părinții obștei mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, precum și de alți preoți și credincioși ce așteaptă cu nerăbdare slujba Acatistului Sfântului, slăvind pe Dumnezeu.
Seara, pe la orele 18, se săvârșește slujba privegherii pe o scenă amenajată cu câteva zile înainte. În afară de ierarhul locului, mai slujesc Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și ierarhi invitați din alte eparhii, preoți și diaconi.
Credincioșii veniți din alte localități se așează la rândul flancat de către militarii aflați în exercițiul funcțiunii pentru a menține ordinea și fiecare la momentul potrivit ajunge și se-nchină la sfintele moaște, sărutând capul și coroana Sfântului. Numeroși pelerini vin la rudele din oraș, unde sărbătoresc bucuria reîntâlnirii în comuniune frățească, dar cei mai mulți sunt nevoiți să doarmă în interiorul bisericii, pe cerdacurile chiliilor sau în curtea sfintei mănăstiri, pe iarbă, sub cerul liber. Unii localnici, care au spațiu de cazare devin ospitalieri și găzduiesc din dragoste creștinească pe cei mai bătrâni dintre pelerini. Sunt însă și credincioși care priveghează toată noaptea, rugându-se și cântând cântece bisericești. De altfel, rândul celor care se închină nu se oprește deloc în această noapte.
Mulți dintre cei care vin la Suceava de Sânziene așteaptă cu dor și emoție duhovnicească să ajungă a petrece o noapte întreagă lângă moaștele marelui martir. E unică bucuria lor; dacă vorbești cu ei constați ca sunt cei mai fericiți oameni și-ți răspund încântați că de mici fuseseră aduși de părinții lor la ziua Sfântului Ioan.
Mulțumirea și împăcarea sufletească pe care o au în această zi, rânduiala ce se așterne în casele și familiile lor, sporul și dinamismul ce-l dobândesc lucrările lor după un hram petrecut la Suceava îi leagă cu mii de fire nevăzute de sfântul din cetatea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, și-i face ca de fiecare dată în preajma Sânzienelor să-și rânduiască toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetății Sucevei.
A doua zi, duminică dimineață la ora 6.00, în curtea mănăstirii, în partea de sud se începe cu slujba sfântului maslu, sfințirea apei, acatistul Sfântului Ioan Botezătorul si a Sfântului Ioan cel Nou, apoi culminează cu Sfânta Liturghie (ce se săvârșește tot afară, pe scenă), apoi se pornește în procesiune cu sfintele moaște pe străzile Municipiului Suceava. Racla cu moaștele Sfântului Ioan, care este pusă pe un suport special, este purtată pe umeri de clerici și credincioși îmbrăcați în haine de sărbătoare, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oraș: Învierea Domnului {Biserica cu trei clopote}, Sfântul Ioan Botezătorul {Biserica Domnitelor} Sfântul Gheorghe { Mirăuți}, Sfântul Dumitru, Sfântul Nicolae, la Catedrala Nașterea Domnului și la Biserica Nașterea Maicii Domnului, apoi revenind în cele din urmă la mănăstire.
La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaște s-a oprit, ierarhii sunt întâmpinați de preoții slujitori cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce în mâini, iar preoții spun ectenie și rugăciuni. La întoarcere, racla va fi așezată din nou sub baldachinul din curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
În alai de sărbătoare moaștele Sfântului Mare Mucenic sunt așezate în același loc, spre închinare pana seara târziu. După ce se închină toți credincioșii, se face acatistul sfântului, după care racla este dusă în Sfânta Biserică și așezată la locul ei.
Frumusețea slujbelor îi îmbărbătează și umple sufletelor credincioșilor prezenți de aleasă bucurie duhovnicească. Închinarea la sfintele moaște ale mucenicului îi îndeamnă să fie și ei următori jertfei de credință după cum și el a fost următor lui Hristos. Ei simt că și sfinții au purtat Crucea urmând lui Hristos și primesc prin rugăciunile lor puterea de a-și purta Crucea necazurilor și suferințelor, de fiecare zi.
Cei care se închină cu evlavie la sfintele moaște și îl cheamă pe Sfântul Ioan în ajutor dobândesc nu numai împlinirea cererilor, dar și bucuria întru nădejdea împlinirii și a vieții veșnice.
Credincioșii, din evlavie și credința ce o au față de Sfântul Mucenic Ioan, vin și se ating de moaștele Sfântului dorind să ducă cu ei împărtășirea Harului care se revarsă prin Sfintele lui moaște, care nu o dată s-au dovedit a fi de mare ajutor.
Credincioșii primesc în dar veșmânt și vată sfințită, iconițe, cărticele de rugăciuni sau reviste folositoare de suflet și, conform datinilor, sânzienile, ca un simbol al acestei mari sărbători.
Minunile care s-au săvârșit la moaștele Sfântului Ioan de sute de ani au fost mărturisite de voievozii și domnitorii români, de credincioșii și preoții care, stând cu multă evlavie în jurul raclei Sfântului, au trăit clipe de sfântă alinare, pogorându-se peste ei mila lui Dumnezeu
Despre viața Sf. Ioan cel Nou au tradus și au cercetat din slavonă, greacă și {caracterul chirilic} română: Nichifor Patriarhul Alexandriei, Melete Sirigul, Kalinic III, Patriarhul Constantinopolului și Sfântul Nicodim Aghioritul.
Au studiat și cercetat despre viata și minunile Sfântului Ioan următorii: Varlam Mitropolitul, Cazania Iași 1653, București 1966.
Simion Florea Marian, București 1895, Reli Simion, Cernăuți 1937,Gherasimescu T. 1932, F., Zieglauer Johannes Noui nou Suczowu 1897, Goni Dimitiu, Atena 1982-1984, Mitrop. Dosoftei Herescul, Antoni Popescu, Craiova 1943,Eftimie Bârlădeanu, Irineu Crăciunaș, Episcop Vicar, Rezuș Petru, Mihai Boca , Viena 1971. Prea Sfințitul Pimen, București 1987, Halciuc Grigore arhim. 1989, Tăutu Aurelian 1989, Nicolescu Corina, 1970, Luția Oreste, Cernăuți 1924, Draghiceanu V. 1916, Demciuc Vasile, diacon Bacău 2004.,Constantinescu Ion, București 1939, Bobulescu Constantin, București 1934., Grigore Monahul, București 1884, Grigorescu Florin, Suceava 2003.
(Pr. prof. dr. Arhimandrit Grichentie Natu, Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava)
