Deși în România ne lăbărțăm într-un lan de 1 aprilie, putând considera că avem la dispoziție 365 de 1 aprilie anual iar în anii bisecți 366, 1 aprilie din calendar rămâne ziua noastră națională. Această dată înseamnă enorm pentru noi. Ea ne dă ființă, ne dă identitate. Iar fiece clipă trăită pe pământ strămoșesc o prefacem într-o ofrandă adusă acestei mari sărbători a neamului.
Îmi aduc aminte cum am savurat, acum vreo cinci ani, un astfel de 1 aprilie care, se înțelege, calendaristic n-a coincis cu 1 aprilie. Atunci, însuși președintele țării a tras o păcăleală vârtoasă, în urma căreia cred că mai râde și acum. Dar să vă împărtășesc deliciile acestei păcăleli, tipice pentru România.
Ziarele scriseseră pe larg despre un important director de teatru, care încălca sistematic „legea dreptului de autor”. Mai grav, el n-o făcea din prostie, prin furtișagurile sale bucurându-se de bani frumoși, pe care-i risipea pe minorele și majorele plăceri ale vieții. Altfel zis, un potlogar. Ca unul care știe că dezvăluirile din presă nu-s simplu lătrat la lună, am așteptat cu firească emoție consecințele. Iar ele n-au întârziat să apară, de la cel mai înalt nivel al țării.
Drept urmare, într-o bună zi, președintele țării l-a chemat la el pe răufăcător. Aha, am rostit în sine-mi, să vezi c-o să-i pună personal cătușa. Bine îi face!
Dar, nu. Președintele l-a chemat la el și l-a decorat cu ordinul „Serviciu credincios în grad de cavaler”. Hahahaha!!! Desigur, poanta și-ar fi pierdut din savoare, dacă președintele l-ar fi decorat pe împricinat cu ordinul „Deserviciu credincios în grad de potlogar”. Dar așa, totul a fost perfect.
La mulți ani, români de pretutindeni, de ziua națională! Și nu uitați: avem o țară; avem, unul după altul, niște președinți. La așa țară, așa președinți.
