Marea evadare

Dacă nu mă înșel, filmul cu acest titlu se desfășoară în cu totul alt decor decât perimetrul fotbalistic românesc. Dar ceea ce li se întâmplă unora dintre fotbaliștii noștri, celor norocoși, merită pe deplin același titlu. Mă gândesc chiar că marea lor majoritate se apucă de fotbal mai ales în ideea că într-o bună zi se va ivi șansa marii evadări. Asta, spre deosebire de un, să zicem, spaniol, care indiferent că se naște la Pamplona sau Malaga, visează să joace într-o zi la Real sau Barca, nu la Manchester ori ȚSKA Sofia. De fapt, la noi, chiar asta „face diferența”, încă de la vârste fragede: micuțul spaniol știe că va ajunge la una din cele două mari numai prin talent dublat, de fapt, înzecit ori însutit, prin muncă, muncă și iar muncă. La sfârșit, când confirmă, își vede visul împlinit. Românul este însă convins că doar talentul îi este arhisuficient, iar munca este, cum zicea o vorbă clasicizată în anii comunismului, „pentru proști, tractoare și negri”! Ei bine, tocmai transferurile din ultimele zile grăiesc de la sine despre tipul de fotbalist care are căutare „la export”: nu talentații (și atât!) ca Zicu, ci „muncitorii cu mingea” precum Săgeată, Maxim ori chiar Țucudean. Hai, Țucudean știe și cu mingea, dar oricum nu e din categoria Mutu, Gigel Bucur ori Zicu. Excepția din rândul transferaților este Cristea, al cărui viitor în Belgia nu se poate înscrie decât pe una din cele două traiectorii: devine conștient și atunci poate juca până la 100 de ani, ca Săgeată, ori are soarta lui Mitea. Oricum, revenind la ideea inițială, oricare evadat din haznaua fotbalului românesc are o șansă la o carieră demnă, lungă și măcar decentă, dacă nu strălucitoare. Dincolo (adică oriunde în lume, începând de la granița cu Ungaria, cu Ucraina sau cu Bulgaria) contractul e contract, regulile sunt pentru toți, iar soarta îți stă în propria mână / propriul picior, și nu la cheremul unor infractori porecliți finanțatori, președinți, patroni și ce-or mai fi. Fotbalistul român (și implicit fotbalul românesc) va mai avea o șansă la el acasă doar atunci când ăștia vor umple pârnăile. Până atunci, el, fotbalistul, are statut de deținut, iar din când în când câte unul evadează.