Indiferent ce griji aveți zilele astea, probabil că sunt lucruri care nu pot fi evitate. Gerul e mare, presiunea la gaz scade, guvernul a ajuns cu buzunarele așa de goale că nu-i mai lasă pe pensionari să lucreze, și mulți din ai noștri care lucrau în străinătate văd cum se topesc locurile lor de muncă în criza generală. Trebuie să fie o enormă cantitate de griji din acestea, normale, care se țes în jurul nostru și prin noi, în timpuri din astea, incerte, mai mult decât în timpuri senine, iarna mai mult decât vara, griji pe care dacă ești atent le poți la rigoare auzi fremătând. Dar această îngrijorare colectivă, firească, e pe planul doi zilele astea, față de o alta mult mai pregnantă și invazivă. O enormă cantitate de oameni au grija carierei: vor prinde ceva la alegerile astea, sau vor rămâne pe dinafară? Firele de telefon sunt înroșite; eterul e bruiat de apeluri; ușile noilor demnitari sunt literalmente luate cu asalt de oameni care vin să se autopropună. Ai crede că un partid care vine la guvernare are un fel de pregătire, mai ales că sunt trei săptămâni de când știe fiecare ce minister ia, și că e destul să scoată din sertarul de la Resurse Umane CV-urile celor pregătiți în domeniul A sau B, mai ales după ce pozițiile de miniștri, care sunt politice, s-au dat deja. Dar nu e deloc așa. Nu există sertare de CV-uri, și oricum nu sunt puse pe specialități. Există doar liste de persoane care au făcut servicii, și care nu stau la locul lor de pe listă, ci se împing mai tare sau mai încet, și nu neapărat într-o direcție anume, ci în fiecare zi unde au auzit că încă nu s-a dat. Au o listă de pe care taie mereu, când primesc telefoane cu știri proaste, câte ceva. S-a dat secretariatul general? Ghinion. Și ultimul secretariat de stat la dezvoltare? Atunci poate o agenție. Oricare. Sau rezervă la Parlamentul european. Sau consilier la X sau la Y.
Această fojgăială face un asemenea zgomot că nu te poți concentra la lucruri reale, criza, de exemplu, despre care nu știm mare lucru. Grijile noastre și grijile lor sunt periculos de disociate. Ceea ce se întâmplă nu e normal. Ar fi trebuit să dureze trei zile, nu trei săptămâni. Și să se termine la nivelul secretarilor de stat. Așa cel puțin este legal, dar de peste zece ani nu mai reușim să punem stavilă abuzului de politizare din viața noastră publică, care, având în vedere cât de precar organizate sunt partidele, este și un abuz de incompetență. Din anul 2005 prefecții au devenit apolitici. Liberalii întâi, și noul guvern acum redistribuie însă aceste poziții pe criterii politice. Directorii de spitale, care nu au nici o legătură cu politica, au fost numiți politic de Eugen Nicolăescu. Zilele astea, când sunt dați afară de noul guvern, și-au adus aminte că aceste poziții sunt apolitice și își iau concedii medicale din care plănuiesc să se întoarcă membri în noile partide de guvernare – că acelea vechi nu se mai poartă.
Primitivismul acesta politic nu ar funcționa dacă nu am fi o țară plină de lași și de oameni fără caracter. De ce acceptă doctorii să fie conduși de politruci, de ce nu se revoltă să aleagă conducători de spitale și să refuze pe cei numiți politic? Și la fel se pune problema la multe alte funcții. Parcă văd că intelectualii lui Băsescu se vor trezi la cultură scrisă cu un secretar de stat din aripa Iliescu, nici măcar Geoană. Așa le trebuie! Dacă politizarea și clientelismul s-au întins așa de tare e și din cauză că românii au rămas poporul de mămăligă, așteptând să vadă pe cine li se va da să îi conducă, în loc să caute ei pe cine e mai bun și mai decent. Degeaba ținem alegeri, dacă ele se finalizează prin această năvală sălbatică de cine prinde ce care e un fel de garanție a proastei guvernări.
