Marea Britanie și Franța propun o taxă pe biletele de avion



Marea Britanie și Franța au anunțat, vineri, că vor lansa un program de finanțare a proiectelor de dezvoltare în zonele sărace, fondurile urmând să provină din taxe pe biletele de călătorie cu avionul, transmite Reuters.
Cele două state au insistat pe lângă ceilalți membri ai G8 – grupul celor mai bogate opt state ale lumii – pentru introducerea taxei pe biletele de avion, propusă de președintele francez Jacques Chirac, dar nu toate țările au fost de acord să participe la acest program.
„Marea Britanie și Franța vor aplica o taxă de solidaritate pe biletele de avion”, se arată într-un comunicat comun al miniștrilor de Finanțe din cele două țări, care participă la Manchester la o reuniune a miniștrilor de resort din Uniunea Europeană.
Ministrul britanic de Finanțe, Gordon Brown, a precizat că Marea Britanie aplică deja o astfel de taxă, astfel că nu va fi introdusă una nouă.
Comunicatul reprezintă prima confirmare că o parte din fondurile rezultate din aplicarea unei astfel de taxe va fi utilizată pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare.
Franța și Marea Britanie au solicitat, de asemenea, ca și alte state să participe la acest program la care și-au dat acordul, în total, șapte țări.
Celelalte state implicate sunt Germania, Brazilia, Chile, Algeria și Spania.
Tot vineri, statele europene au lansat un program pentru furnizarea de vaccinuri în valoare de 4 miliarde de dolari pentru copiii din zonele sărace.
Fondurile obținute din taxa pe biletele de avion vor fi utilizate pentru programe de acest tip.