Marea Britanie s-ar putea confrunta cu o criză mai gravă decât crahul din anii 1990, în contextul în care, până în 2010, peste două milioane de britanici vor deține locuințe a căror valoare va fi mai mică decât cea a creditelor contractate pentru achiziția acestora, potrivit The Times.
Peste 60.000 de proprietari de locuințe întră lunar în situație de „negative equity”, din cauza prăbușirii prețurilor locuințelor.
Potrivit teoriei economice, termenul de „negative equity” (capital propriu negativ) desemnează situația în care creditul contractat pentru plata unui activ depășește valoarea acestuia. Această situație rezultă în principal după ce valoarea activului scade după ce a fost achiziționat.
Peste două milioane de gospodării se vor afla în această situație până în 2010, având în vedere trendul actual, ceea ce înseamnă că actuala criză va fi mai gravă decât cel mai recent declin al pieței imobiliare, când 1,8 milioane de persoane au fost afectate.
Sute de mii de familii, forțate să-și schimbe locuințele
Un nou raport al agenției de evaluare financiară Standard & Poor’s coincide cu dovezile că băncile pun sechestru asupra a tot mai multe locuințe, ale căror proprietari nu și-au mai putut permite să plătească ratele la creditele ipotecare contractate. Acesta este un nou semnal că criza financiară afectează în prezent economia reală, întrucât sute de mii de familii se confruntă cu pericolul de a fi forțate să-și schimbe locuințele, ale căror valori au scăzut sub suma creditului ipotecar contractat.
Standard & Poor’s a calculat că 335.000 de locuințe vor valora, până la finele lunii octombrie, mai puțin decât creditele ipotecare contractate pentru achiziția acestora.
Tot mai mulți britanici se tem că băncile ar putea să dețină din nou multe proprietăți. Numărul punerilor sub sechestru a crescut în primele șase luni cu 40% față de semestrul precedent, la 19.000. Indicatorul ar putea ajunge la 26.000 de proprietăți în a doua jumătate a anului.
Economiștii anticipează că prețurile locuințelor vor scădea cu maxim 35% până în 2010, comparativ cu un declin de doar 20% înregistrat la începutul anilor 1990.
Program de măsuri
Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, intenționează să anunțe un program de măsuri publice similar celor din anii 1930, care include cheltuirea a miliarde de lire pentru construcția de noi școli, locuințe și pentru proiecte de transport.
Planul ambițios al lui Brown are ca model programul New Deal al fostului președinte american Franklin Roosevelt, care a ajutat SUA să iasă din Marea Depresiune.
„Nu ne putem permite riscul de a ne confrunta cu prăbușirea totală a industriei construcțiilor”, potrivit unei surse din guvernul britanic.
Detaliile legate de noile măsuri publice ale premierului britanic ar putea fi anunțate în raportul privind bugetul, din luna noiembrie.
The Times:
Marea Britanie s-ar putea confrunta cu o criză mai gravă decât crahul din anii 1990
