Rezultatul probabil de ieșire a Marii Britanii din UE ar putea avea un impact puternic asupra economiei britanice, ridică semne întrebări asupra rolului Londrei de capitală financiar global și ar putea cauza profunde tensiuni politice în Marea Britanie și chiar în întreaga Europă, informează Mediafax.
Ultimele rezultate arată că 51,7% dintre cetățenii britanici s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării din UE, informează Reuters online.
Lira britanică a suferit cea mai mare cădere de o zi, scăzând cu 9,4 la sută față de dolar, ajugând chiar și la 1,3459 lire față de dolar, cel mai scăzut nivel din septembrie 1985.
„Acesta este cel mai important scrutin din timpul vieții mele. Miercurea Neagră și impactul prăbușirii Lehman Brothers – aceste evenimente majore nici măcar nu se pot compara în magnitudine cu acest lucru”, a declarat pentru Reuters, Mark Boleat, președinte al Comisiei de Politici și Resurse din Londra.
Potrivit BBC News, înainte de ziua referendumului, prim-ministrul David Cameron a insistat că își va continua mandatul, indiferent de rezultat, iar joi seara, un număr de 84 de parlamentari conservatori l-au îndemnat pe Cameron să rămână ca prim-ministru, dar există o un grup mare de comentatori și unii parlamentari conservatori care consideră că un vot împotriva UE l-ar pune pe Cameron într-o situație delicată.
David Cameron a spus, că în cazul unui vot în favoarea părăsirii Uniunii Europene, ar activa, fără întârzieri nejustificate, articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care s-ar iniția procesul de ieșire din Uniunea Europenă. George Osborne, ministrul britanic de Finanțe, a sugerat că acest lucru ar putea să întâmple în termen de două săptămâni după referendum.



