Mare păcat ați făcut ademenind-o pe draga de N.N. să bea lapte miercurea. Că doar nu mureați de foame! Altceva este dacă ați fi ajuns într-o situație de moarte și nu puteați găsi nimic în afară de lapte. Atunci n-ar fi fost nimic: puteați mânca sănătoasă! Dar așa cum ați făcut dumneavoastră este păcat. Acest păcat este și mai mare, din pricină că N.N. pleca la Petersburg, unde sunt o mulțime de ispite. Acum, pe drum, i-ați zdruncinat pravilele și i-ați spulberat frica de a le încălca sub un pretext oarecare. De la lucrul acesta mai mic, înlesnirea poate să treacă la un al doilea, la un al treilea și așa mai departe, tot mai mult. Răspunderea pentru toate cade asupra dumneavoastră. Nu este o judecată exagerată, ci chiar adevărul. Dar și dumneavoastră (…) de ce ați mâncat de dulce la vreme nepotrivnită? Nu este de înțeles!…
Porunca privitoare la hrană a venit, oare, de la dumneavoastră, încât să dispuneți de ea cum doriți, iar alții nu? Ciudat! Dar și mai ciudat este că asta vi se pare o problemă străină… Dar eu cred altfel: eu cred că în această privință ar trebui să vă deplângeți mai mult pe dumneavoastră. Căci acele fete nu v-au fost încredințate pentru a le învăța să încalce postul. Ele se uită la dumneavoastră ca la o bună creștină, pe care ar trebui să o imite, și poate că s-au încumetat să se înfrupte numai din cauza dumneavoastră, ca să nu vă fie rușine să loviți de una singură atât de nemilos obrazul maicii noastre, Biserica. Să lovești obrazul propriei mame! Vedeți cum stau lucrurile? Iar dumneavoastră ați gândit cu multă ușurătate despre asta. Doriți să vă dezleg. Bine, vă iert și de acest păcat, pe dumneavoastră și pe toți, cu puterea ce mi-a fost dată, cu toate că și eu am multe păcate. Dar ce folos aveți de aici? Dezlegarea prin corespondență are, oare, putere? Mergeți la duhovnicul dumneavoastră, osândiți-vă în fața lui și cereți-i epitimie. Pentru Dumnezeu, nu neglijați acest lucru… (…) Și întristați-vă, suferiți și bateți metanii și înduioșați-L pe Domnul atotmilostiv. El este milos, dar cu cei ce se pocăiesc.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 91-92, Doxologia.ro)