Mare ești, Coane Iancule!

Pline televiziunile de talk-show-uri, care de care mai acroșante și mai contondente. Săptămâna și bomba: la ordinea zilei, acum, tema acoperit/descoperit – de fapt, un fâs de zile mari, fără vreo finalitate, oricum ai lua-o și din orice unghi l-ai examina. Și cu cât se apropie data alegerilor, cu atât iese mai limpede la lumină filiația directă din lumea lui Caragiale a întregii noastre vieți politice. Nu de ieri, de azi. Trăind o viață în preajma scenei, m-am pricopsit cu o deformațiune: am mereu senzația că, vorba Chiriței, „Așa e lumea, o comedie”. Și că – grav de-a binelea! – istoria românilor, mai mult ori mai puțin recentă, practică obligatorii întoarceri ciclice la Caragiale.
Vi-l amintiți pe Văcăroiu, în pitoreasca ședință a Parlamentului, când a folosit de mai multe ori la rând adresarea „Aveți puțină răbdare!”? Descindere directă din Trahanache – „Aveți puțintică răbdare!” Și mai departe, tot din carte: „Rog nu întrerupeți pe orator, stimabile!” Cațavencu: „Nu mă tem de întreruperi!” Apoi, tot el: „Domnule președinte, rog să nu fiu întrerupt!” Trahanache: „Stimabililor, onorabililor, rog nu întrerupeți pe orator!” (apropo de eterna lamentație a celor din platou că-s „tăiați” de moderator și că vorbesc unul peste celălalt). Cât de actuală este perorația lui Farfuridi, care vede Europa „cu ochii ațintiți asupra noastră”, Europa „de la care putem zice că depandă…”
Marea obsesie a combatanților din talk-show-urile televiziunilor: nu-i vorbire în care să nu se pomenească duios de maica Europa, de hachițele căreia, vrând-nevrând, „depandăm”. Din loja elitei („grupul tânăr, inteligent și independent”, ultra-progresist și liber-schimbist), strigăte alarmate și acuze vehemente: ”Bandiți regimului acest secol lumină, bagiucurind constituțiunea..” (cum se vede, delictul de les-Constituție e mult mai vechi decât credeam și nu l-a patentat Băsescu). La tribună, continuă citirea apăsată a mesajului incriminator: „Ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristare, azi veselie!” După care, perorația lui Nae (din „Situațiunea”) vine mănușă: „Toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă și numai intrigi și la conservatori și la liberali: în loc să facă un guvern de coaliție (…) fiindcă așa nu mai poate pentru ca să meargă, că dumneata să tragi încolo și dumnealui, încoace…”
Iar dacă mai cutezi și o repede ochire prin sala onorată de aleșii nației, ce vezi? Politicianul român (Caragiale îi zice altfel…), chiar că are vocație de „ultraschimbist”: „Din clasele primare, până la bacalaureat – anarhist. De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist. De la primul examen până la licență – progresist. De la licență până la slujbă – liberal. De la slujbă până la pensie – conservator. De la pensie încolo, împărtășește ideile tinerimii universitare.” Periscopul cu care Conu’ Iancu a investigat și prezentul, și „viitorele” descoperă, protocronic, până și rolul licuriciului în spațiul mioritic (că tot au început lucrările la Deveselu): „Este absolut indispensabil să întemeim un institut pentru domesticirea, prăsirea și educația licuricilor – lampyrus resplendens.” De ce nu? Pe lângă atâtea institute (prezente și viitoare) ce se hrănesc din cadavrul ceaușismului, pe lângă puzderia de agenții costisitoare și inutile ce dublează ministerele, ce mai contează unul în plus – mai ales că Marele Licurici ar putea fi plăcut gâdilat? Și nu se poate încheia decât citând tot din Cațavencu: „Iată binefacerile unui sistem constituțional!”
Curat constituțional!
Mare ești, Coane Iancule!