Actualul selecționer al Olandei, Marco van Basten (foto), ar fi înlocuitorul lui Frank Rijkaard la FC Barcelona, dacă acesta va pleca la AC Milan, scrie, vineri, cotidianul Marca, citat de AFP. Ziarul menționează că eventuala venire a selecționerului Olandei a primit acceptul lui Johan Cruyff, un apropiat al președintelui grupării catalane, Joan Laporta. Cotidianul madrilen a adăugat că AC Milan i-a făcut o propunere extrem de tentantă lui Frank Rijkaard pentru a-l înlocui, în sezonul viitor, pe Carlo Ancelotti. Conform Marca, Rijkaard, aflat sub contract până pe 30 iunie 2009, s-ar putea decide să părăsească echipa catalană în cazul unei victorii a Barcelonei în Liga Campionilor sau dacă Joan Laporta va pierde următoarele alegeri de la club. Frank Rijkaard, în vârstă de 43 de ani, antrenează pe FC Barcelona din iunie 2003. El a mai fost selecționer al Olandei, în perioada iulie 1998 – iunie 2000 și a antrenat echipa olandeză Sparta Rotterdam în perioada 2001-2002. Marco van Basten, câștigător al Balonului de Aur în 1988, 1989 și 1992, este selecționerul Olandei din 29 iulie 2004.





