Activități de Crăciun

„Marché de Noël”, la Casa Prieteniei



„Marché de Noël”, la Casa Prieteniei
„Marché de Noël”, la Casa Prieteniei

La Biroul Francezdin Suceava va avea loc miercuri, 7 decembrie, începând cu ora 17:00, activitatea „Marché de Noël”. Acest eveniment, deja tradițional pentru finalul de an, este realizat în colaborare cu Biroul parlamentar al deputatei Sanda-Maria Ardeleanu, în cadrul unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat de Constantin Tiron, inspector de limbi moderne, sub patronajul Consiliului Județean Suceava.
Elevii celor trei colegii partenere, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, coordonați de profesorii Aura Mihoc, Cristina Cojocar, Bianca Gvinda, Nastia Ungureanu, Cristian Mihoc, Mihaela Șerban și Loredana Gașpar, organizează „Marché de Noël”, un eveniment cu o puternică dimensiune socială. Elevii vor susține un recital de colinde în limba franceză și își vor prezenta expoziția de obiecte decorative dedicată sărbătorilor de iarnă care cuprinde felicitări, globuri, diverse ornamente, dar și prăjituri specifice Crăciunului. Prin această activitate, organizatorii îți propun să faciliteze accesul copiilor proveniți din medii defavorizate la activități culturale francofone. Totodată, produsele expuse de elevi vor putea fi achiziționate și suma astfel obținută va fi donată copiilor din cadrul Centrului Social „Sf. Vineri” din municipiul Suceava.
La evenimentul francofon tradițional de Crăciun la Suceava vor participa anul acesta: directorul Institutului Francez din România, Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din Iași, Vincent Lorenzini, consul onorific în cadrul Agenției consulare a Franței la Iași, Excelența Sa Radu Grădinaru, responsabilul de misiune pentru cooperarea educativă pe regiunea Moldovei, lectorul francez Aurélien Amigues, și lectorul de franceză de la USV Benoît Gustot.



Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Noi căi de colaborare a USV cu universități din Franța au fost deschise de colocviul franco-român, consideră omul de știință Nicolas Pélissier