Marcel Mathiot este un învățător de provincie, un nume necunoscut până la publicarea acestui jurnal, care a produs senzație la Paris în toamna anului 2008.
O viață sentimentală uluitoare pentru un nonagenar
Începând de la vârsta de 16 ani, Mathiot (născut în 1910) a scris în fiecare zi a lungii sale vieți o pagină de carnet, precedată de un titlu.
După moartea lui, s-au găsit 60 de carnete, 21.600 de pagini, din care editorii au selectat însemnările ultimilor patru ani, combinându-le savant cu notații mai vechi.
În acești ani (2000-2004), după ce își pierde soția, diaristul redevine, așa cum spune el însuși, „celibatar“. Însemnările lui dezvăluie o viață sentimentală (și sexuală) uluitoare pentru un nonagenar.
„Marcel – așa cum spune Philippe Delerm în prefața cărții – aparținea iubirii în sine, pe care o declina sub toate formele ei, de la marea iubire cu Hélène, până la iubirea-complicitate intelectuală cu Lili”.
Marcel Mathiot, un „produs“ francez tipic
Jurnalul lui Mathiot nu se rezumă însă la confesiuni picante. El este mărturia gravă a unui om deosebit: epicurian, socialist romantic, „evitist“ (sunt propriile sale caracterizări), raționalist și ateu, dar nicidecum indiferent la suferința umană, fidel cititor al lui Montaigne, neconservator, ba chiar amator de schimbare.
Lucid, lipsit de prejudecăți, tolerant, Marcel Mathiot pare a fi un „produs“ francez tipic, având, în plus, ceva universal și rar: vocația fericirii.
Poate că de aceea Marcel – veșnicul îndrăgostit, bătrânul amant – place femeilor și place, de fapt, tuturor. Inclusiv cititorilor jurnalului său.
„Capodopera lui Marcel Mathiot e modul în care și-a folosit timpul“, spun editorii carnetelor.
S-ar putea spune ceva mai mult: capodopera lui Marcel Mathiot e însăși viața sa, trăită exemplar, până la capăt.
Sursa: www.libris.ro
