„Maratonul Cetății”, ediția a II-a, organizat de Salvați Copiii



„Maratonul Cetății”
„Maratonul Cetății”

Salvați Copiii Suceava organizează sâmbătă, 15 septembrie, sub mottoul „Alerg pentru viață!”, cea de-a II-a ediție a evenimentului caritabil „Maratonul Cetății”. Fondurile colectate vor fi donate pentru dotarea unei maternități. Președinta Salvați Copiii – Filiala Suceava, Camelia Iordache, a declarat că pe parcursul zilei de 15 septembrie se vor desfășura patru competiții: Tură lungă – 35 de kilometri, Tură scurtă – 21 de kilometri, Cursa populară – 4 kilometri și Cursa copiilor – 800 de metri.
Se estimează o participare numeroasă, de circa 550 de alergători din toată țara, din care aproximativ 100 sunt copii cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani, care vor participa la cursa copiilor. Camelia Iordache a menționat că la ediția precedentă a Maratonului Cetății, care a avut loc pe 16 septembrie 2017, au participat 290 de persoane, iar fondurile strânse sunt folosite pentru echiparea Maternității Spitalului din Fălticeni. Maratonul are loc în cadrul programului „Fiecare copil contează”, care a fost inițiat în 2012 de Salvați Copiii și este destinat reducerii mortalității infantile.



Recomandări

Peste 250 de sportivi vor participa la ediția de anul acesta a concursului de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” din Vatra Dornei

Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei
Concursul de alergare montană “Hit The Egg – Oușoru Challenge” va avea loc în municipiul Vatra Dornei