O suceveancă a reușit să ocupe locul cinci la un maraton care s-a derulat în condiții extreme, printre dunele de nisip ale Saharei. Concursul la care a participat Letiția Exner, în vârstă de 27 de ani, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș”, a avut loc pe 28 februarie, iar scopul a fost acela de a atrage atenția asupra populației Saharawi, gonită din Maroc și care trăiește acum în tabere de refugiați amplasate pe teritoriul Algeriei.
Performanța sucevencei este cu atât mai notabilă cu cât este la primul maraton din viața ei, iar căldura sufocantă din deșert și furtunile de nisip au „pigmentat” cursa.
„Pentru mine a fost o provocare, o experiență intensă și extrem de interesantă. Chiar dacă nu am avut performanțe deosebite în sport, firea mea impulsivă m-a împins să accept propunerea. În plus, am mai alergat prin oraș, cu ocazia unui semimaraton la Viena și un altul la București, și mi-am dorit să aflu care este diferența în Sahara”, a mărturisit Letiția Exner.
În afara sucevencei, în Algeria au mai ajuns alte două românce, Mihaela Bafani și Diana Ionescu, echipa României fiind completată cu Emanuil Rednic și Andrei Roșu, vinovatul moral pentru participarea la maratonul din Sahara.
Doar 15 femei au participat la maraton
Maratonul a reprezentant o adevărată piatră de încercare pentru toți cei 130 de participanți veniți din țări de pe toate continentele. Mulți dintre ei nu au reușit să facă față condițiilor și au abandonat, inclusiv din rândul bărbaților. Pe lângă Letiția și celelalte două românce, la startul cursei au mai fost alte 12 femei. Rezultatele obținute de cele trei românce au fost remarcabile, Diana Ionescu-locul 4, Letiția Exner-locul 5 și Mihaela Bafani-locul 6.
„În primii kilometri cursa a fost normală, când s-a alergat aproape în același ritm. Problemele au apărut aproximativ la jumătatea cursei, la kilometrul 20, când s-a stârnit o furtună de nisip, iar vizibilitatea a scăzut extrem de mult. Organizatorii ne-au și avertizat să fim atenți la astfel de fenomene și să încercăm să ne grupăm pentru a putea trece cu bine peste furtuna de nisip. Așa se face că la kilometrul 21 mă aștepta o tipă din Spania, iar ulterior ne-a ajuns cineva din Germania și am alergat împreună până la finiș”, a rememorat Letiția Exner.
Apa, raționalizată la 4 litri pe zi
Condițiile extreme din taberele de refugiați unde cei cinci români au stat au implicat și o serie de restricții. În primul rând, a fost nevoie de câteva zile de acomodare la temperaturile din Sahara, care depășeau 40 de grade Celsius, iar apoi au fost probleme legate de apă.
„Cantitatea de apă care ne-a fost alocată era de 4 litri la zi. A fost suficientă, dar mă simțeam vinovată că am prea multă apă când mă uitam cum o prețuiesc oamenii care trăiesc acolo, cum fiecare picătură de apă este folosită la maxim”, a explicat Letiția Exner.
În ceea ce privește alimentele, suceveanca a mărturisit că nu a gustat din mâncarea localnicilor, organizatorii punându-le la dispoziție hrană europeană.
Costurile maratonului au fost suportate integral din buzunarul Letiției Exner, și au trecut puțin de 1.000 de euro, sumă în care au fost incluse atât biletele de avion, cât și o contribuție pentru familia care i-a cazat în Sahara.
Himalaya, următorul vis
Nici bine nu s-au stins amintirile din Sahara, că Letiția Exner se gândește deja la o nouă provocare. De această dată la -40 de grade Celsius, pe înălțimile din Himalaya. Este vorba de un maraton programat să se desfășoare între 16-29 mai și care constă în coborârea de la altitudinea de 5.300 de metri până la 3.900 de metri, perioada de acomodare fiind de zece zile.
Pentru asta e nevoie însă de alți bani, mai exact 3.000 de dolari. „Numai înscrierea în concurs costă 550 de dolari și trebuie achitată până pe 31 martie, urmând ca până la sfârșitul lunii aprilie să se plătească și diferența. E o provocare la care mă gândesc mereu, și sper să găsesc și resursele financiare care să-mi permită să particip la acest maraton din Himalaya”, a mărturisit Letiția Exner.