Shopping City Suceava

„Maraton Foto”, cu premii



„Maraton Foto”, cu premii
„Maraton Foto”, cu premii

Shopping City Suceava organizează, în zilele de 15 și 16 septembrie a.c., cea de-a IV-a ediție a concursului “Maraton Foto”.
„Maraton Foto” este o competiție deschisă tuturor celor interesați de fotografie, amatori sau profesioniști, un concurs care se desfășoară într-o manieră originală: timp de opt ore, fiecare maratonist va realiza și va preda șase fotografii cu șase teme diferite, stabilite de organizatori.
Nu contează vârsta sau sexul participanților și nici tipul aparatului de fotografiat, dar utilizarea telefoanelor mobile pentru executarea fotografiilor este interzisă.
Înscrierile se fac pe adresa de e-mail: fotomaraton@depestrada.ro, precizându-se numele și vârsta, iar în urma e-mail-ului concurenții vor primi un număr de înregistrare pe baza căruia vor primi un ecuson de participare.Data limită pentru înscriere este 15 septembrie.
Punctul de plecare (în care se primesc și temele maratonului) este Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava. Locația pozelor poate fi în orice zonă a orașului, condiția fiind să respecte temele stabilite.
Sâmbătă, 15 septembrie, înainte de startul concursului care se va desfășura de la ora 10:00 până la ora 18:00, se vor extrage cele șase teme ale concursului, iar duminică, 16 septembrie, începând cu ora 12:00, va avea loc jurizarea. Premiile, în valoare totală de 2.100 de lei, vor fi oferite de Shopping City Suceava.
Ai un aparat foto? Vrei să-ți demonstrezi talentul fotografic? Atunci vino la Clubul Artelor Vizuale de la Shopping City Suceava și participă la cea de-a IV-a ediție a „Maratonului Foto”.