Volei

Maraton de jocuri pe teren propriu pentru CSMU LPS Suceava



Sucevenii vor disputa patru meciuri în tot atâtea zile
Sucevenii vor disputa patru meciuri în tot atâtea zile

Echipa de volei CSMU LPS Suceava va debuta astăzi în noul an, cu un meci împotriva celor de la Niro București, în etapa cu numărul 14 din campionatul Diviziei A2. Cu toate că aceasta este ultima etapă din faza I a campionatului, sucevenii mai au de disputat încă trei meciuri restanța. Pentru elevii antrenorului Victor Pancu, meciurile oficiale trebuiau să înceapă săptămâna trecută, dar din cauza problemelor financiare ale celor de la Agronomia București, cele două partide s-au amânat pentru începutul săptămânii ce urmează. Sucevenii încep în forță acest an și vor juca patru partide în tot atâtea zile, de astăzi și până marți.
Astăzi, de la orele 11.00, la sala Unirea, formația CSMU LPS Suceava va întâlni a cincea clasată, Niro Guard București, iar duminică de la orele 9.30 vor juca restanța cu Deltacons Tulcea, tot pe teren propriu. Luni și marți, sucevenii vor avea alte două meciuri restanță cu Agronomia București, echipă ce se pare că între timp și-a rezolvat problemele financiare.
„Amânarea meciurilor cu Agronomia ne-a dat peste cap programul de pregătire și în același timp moralul jucătorilor. Din păcate, pe lângă programul încărcat și obositor din aceste patru zile în lotul echipe noastre au apărut și accidentări, patru dintre jucători, Suson, Giurcă, Prodan și Huțuleac fiind incerți pentru cele patru meciuri. În aceste condiții ne vom descurca așa cum putem și cu ce avem, iar cu această ocazie vor juca mai mult și sportivii care au evoluat mai rar. Din fericire avem o situație destul de bună în clasament și acest lucru ne permite să ne pregătim mult mai bine după aceste meciuri pentru faza play-off-ului, acolo unde se va stabili ce echipe vor merge la turneul pentru promovare”, a declarat antrenorul Victor Pancu. Acesta a mai adăugat că are la dispoziție un lot destul de subțire, la care s-au adăugat și problemele celor patru jucători și de aceea va apela și la câțiva juniori de la LPS Suceava.
Clasamentul seriei de est a Diviziei A2
1. Știința Bacău 12 10 2 31 – 10 22
2. CSU CSȘ Galați 13 9 4 30 – 13 22
3. CSM București 13 9 4 30 – 17 22
4. CSMU LPS Suceava 10 9 1 28 – 8 19
5. CS Niro Guard București 13 6 7 22 – 24 19
6. CS Videoclip Ploiești 13 3 10 13 – 33 16
7. CSȘ CFR Agronomia 10 2 8 11 – 25 12
8. CSȘ Deltacons Tulcea 12 0 12 1 – 36 12



Recomandări