Festival de teatru

Maraton cultural la Fălticeni, cu trei spectacole și un film într-o singură seară



Marius Manole, Medeea Marinescu și preotul Liviu Mihăilă
Marius Manole, Medeea Marinescu și preotul Liviu Mihăilă

Cea de-a doua zi din cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” a început cu un workshop realizat împreună cu profesorii și studenții de la UNATC la sala de sport a Colegiului Agricol „Vasile Lovinescu”. În cadrul acestuia, concurenții au avut ocazia să cunoască anumite tehnici și să participe la activități specifice vieții de scenă.
„Avem întâlniri cu elevii care participă în concurs, care vin și ne arată o piesă de teatru în 50 de minute. Astfel putem să le spunem ce a fost bine, ce nu e bine, putem afla care sunt gândurile lor și cum percep ei teatrul și în cadrul unui dialog deschis. Poate nu toți vor să se facă actori sau regizori sau scenografi, dar un astfel de festival este un mare câștig, pentru că el te dezvoltă uman altfel. Îți dă o cu totul altă înțelegere asupra vieții, asupra oamenilor. Oamenii care încep să se adune în jurul unui festival de teatru cu siguranță se comportă altfel decât oamenii care nu au tangență cu teatrul. Acesta este marele câștig. Emoțional îți dă foarte mult, te modelează. O întâlnire a acestor copii și tineri cu niște oameni de teatru, care vorbesc pe limba ta, poate fi determinantă în devenirea ta umană”, ne-a spus actrița Medeea Marinescu.
Al doilea workshop a fost programat pentru ora 15,30, iar seara au avut loc două spectacole de teatru, „Jurnalul unui nebun” (Regia: Ion Sapdaru), cu Trupa de Teatru Studențesc „Ateneu” din Iași, de la ora 17,00, și spectacolul „Încă o piesă fără titlu” al studenților de la UNATC (Coregraf: Lorette Enache), de la ora 19,00. De la ora 20,00 a fost prezentat spectacolul One woman show: “Edith Piaf”, cu Anca Lăcusteanu, iar în cadrul Cinematecii de noapte a fost difuzat filmul “Minte-mă frumos”.
Manuel și Camila, personajele din „Fă-mi loc”, interpretate cu mare succes de Medeea Marinescu și Marius Manole
Luni seara, Medeea Marinescu și Marius Manole au ridicat sala în picioare după ce au jucat piesa „Fă-mi loc”. Cei doi mari actori ai Teatrului Național București au fost aplaudați la scenă deschisă pentru felul în care au interpretat rolul lui Manuel și al Camilei din povestea de dragoste înfiripată în timpul unei călătorii cu trenul, iar replicile hazlii din timpul spectacolului s-au bucurat de reacția publicului fălticenean, care s-a dovedit și de această dată un mare iubitor de teatru.
“Când am făcut acest spectacol am vrut să demonstrăm că se pot face spectacole de comedie romantică de bună calitate, fără să-ți bagi degetele în nas, fără să fii vulgar, fără să trebuiască să faci cine știe ce măscări, să spui prostii, să înjuri ca lumea să râdă, să fie fascinată, să se bucure. Ne-am ferit de farse pentru că am vrut să facem totul curat, adică să nu facem nici un fel de cioacă, cum spunem noi în teatru. Spectacolul nu e un Shakespeare, e un text care stă pe muchie, care poate să cadă foarte ușor. Am vrut să fie ca și cum am juca o dramă, fără poante și glumițe”, a caracterizat Marius Manole piesa „Fă-mi loc”.
„Un festival de teatru civilizează și modelează oamenii”
După spectacol a avut loc o “Întâlnire de suflet” a celor doi actori cu publicul, ocazie cu care cei prezenți au făcut cunoștință cu povești adevărate trăite de aceștia, iar esența discuțiilor purtate a fost aceea că un festival de teatru civilizează oamenii și-i modelează emoțional. „Astfel de activități culturale se dovedesc a fi bune, dacă sunt gândite pe termen lung”, au spus cei doi actori și au dat ca exemplu festivalul de teatru „Ideo Ideis” de la Alexandria, ale cărui baze au fost puse de tineri care au dorit să aibă o astfel de manifestare într-un oraș în care nici măcar nu exista o sală de spectacole.
Introducerea, ca disciplină, a educației teatrale în liceu
Tot în cadrul întâlnirii de luni seara, actorul Marius Manole a anunțat că va susține public o petiție care va fi înaintată de participanții la festival Ministerului Culturii și Ministerului Educației, prin care se cere ca cele două ministere să includă în programa școlară de liceu educația teatrală, ca disciplină de studiu.
“Nu este o glumă, trebuie să facem o petiție din partea acestui festival pe care să o semnăm toți care suntem în sala aceasta, să o semneze școlile, pentru ca apoi să o trimitem la minister din partea Festivalului de Teatru de la Fălticeni. Putem avea succes sau nu, dar este un pas”, a precizat Marius Manole.
Publicul fălticenean a avut ocazia așadar să-i cunoască pe Medeea Marinescu și pe Marius Manole și în afara spectacolului, când aceștia au povestit cum au ajuns pe scenă, cum trebuie să joace onest rolul un actor, dar au aflat și poveștile unor oameni care au iubit teatrul și au ajuns pe marile scene ale lumii, în America, în Anglia, grație sfatului dat de un om de teatru.
Dacă Marius Manole a vrut inițial să se facă fotograf, dar înscrierea la cercul de teatru de la Palatul Copiilor din Iași i-a pus în valoare talentul și l-a determinat să facă teatru, Medeea Marinescu a avut de ales între muzică, fiind șefă de promoție a Liceului de muzică “George Enescu” și film, la 18 ani având deja câteva roluri importante în filme românești. „Pentru a reuși să devii un actor bun, un actor cunoscut, trebuie să ai credință și încredere în ceea ce faci. Mai mult decât siguranța în ceea ce faci contează dorința de face. Dacă tu ai dorința adevărată de a face o să găsești și putința de a face”, a concluzionat Medeea Marinescu.
A treia zi de festival, prima zi de concurs
Pentru astăzi, o parte dintre participanții la festival vor fi prezenți la un nou workshop împreună cu profesorii și studenții de la UNATC, în timp ce concurenții de la recitare, Secțiunea poezie / monolog vor intra în concurs. Concursul pentru grupa 7-14 ani va începe la ora 9,00, iar cel rezervat concurenților din grupa 15-25 ani va începe la ora 15,00.
De la ora 18,00, Teatrul Casei de Cultură Călărași va prezenta piesa „Variațiuni enigmatice”, urmând ca de la ora 20,00, trupa de teatru „Birlic” să prezinte spectacolul „Al cincilea anotimp”. În cadrul cinematecii de noapte, de la ora 22.30 va fi prezentat Filmul “Orient Express”.


Spectatori la piesa „Fă-mi loc”
Spectatori la piesa „Fă-mi loc”
Spectatori la piesa „Fă-mi loc”
Spectatori la piesa „Fă-mi loc”
Workshop organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”
Workshop organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”
Marius Manole, Medeea Marinescu și preotul Liviu Mihăilă
Marius Manole, Medeea Marinescu și preotul Liviu Mihăilă


Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

„Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec, în regia autorului, surpriza teatrului sucevean pentru stagiunea 2025-2026

Repetiții pentru primul spectacol din stagiunea 2025-2026, „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec
Repetiții pentru primul spectacol din stagiunea 2025-2026, „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec

Patru seri de film la final de august: proiecții speciale și competiții în cadrul Draga International Film Fest

Patru seri de film la final de august: proiecții speciale și competiții în cadrul Draga International Film Fest
Patru seri de film la final de august: proiecții speciale și competiții în cadrul Draga International Film Fest