Maranello crește pulsul motoarelor



Maranello crește pulsul motoarelor
Maranello crește pulsul motoarelor

Dacă ai avut prilejul și plăcerea de a vedea la lucru măcar odată în viață un agregat V10 de la Ferrari abia atunci realizezi de ce culorile scuderiei de la Maranello sunt arborate în sufletele a milioane de pasionați. Chiar și la ralanti un agregat Ferrari are un sunet aparte, o „cadență” a rotațiilor pe minut care te face să te simți puternic și dornic de avea o astfel de bijuterie mecanică. Italienii ne dau, cei drept indirect, asigurări că pe viitor lucrurile nu se vor schimba din contra se vor amplifica, ceea nu poate decât să ne facă să-i iubim și mai mult. Din culise am aflat că Ferrari ne pregătește un nou bolid care vine să înlocuiască modelul F430 apreciat pentru calitățile sale în materie de performanțe. Viitoarea mașină este dezvoltată pe platforma unui alt nou model așteptat în următorii ani, F430 Challenge Stradale. Prototipurile de teste au fost surprinse pe circuitul de la Fiorano, locul unde orice Ferrari își dă primul examen înainte de a face pasul spre producția de serie. Stagiul de pregătire al noului model sport nu s-a încheiat, italienii fiind foarte preocupați de comportamentul mașinii și răspunsul acesteia la comenzi un aspect foarte important mai ales că bolidul are înfruntat un rival puternic, Lamborghini Gallardo. Pentru a neutraliza ascensiunea lui Lambo, inginerii scuderiei au obligatoriu nevoie de un propulsor V10, un format regăsit și pe Gallardo. Surse din interiorul companiei vorbesc despre un motor aspirat natural de 5.4 litri capabil să aloce 500 CP. La dezvoltarea lui ar putea fi implicată și echipa tehnicienilor de top din Formula 1. Noul motor V10 va mai avea nevoie și de un bun demaraj, viteză de vârf și cuplu motor superior. Cel puțin este sigură doar creșterea valorii maxime a turațiilor la bord între
9.500 -10.000 rpm. Impresionant.