La Casa de Cultură din orașul Gura Humorului va demara marți, 10 iunie a.c., la ora 17.00, cea de-a V-a etapă a Proiectului educațional de parteneriat interjudețean „Maramureș și Bucovina în spirală”, care are ca parteneri Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, jud. Maramureș, și Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, jud. Suceava.
Așa cum aflăm de la prof. Paraschiva Cardasim, coordonatorul local al proiectului care implică colectivul clasei a III-a B de la Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, programul cuprinde primirea festivă a partenerilor maramureșeni, din clasa a IV-a A de la Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic (coordonați de înv. Olimpia Ungur), prezentarea unui mini-spectacol, care conține elemente din folclorul maramureșean și bucovinean, susținut de elevii celor două clase partenere, și vizionarea unor imagini din perioada de desfășurare a celei de-a IV-a etape a proiectului (iunie 2013), când copiii humoreni au vizitat meleagurile maramureșene și au fost găzduiți de familiile partenerilor din Cavnic.
Înfrățirea dintre cele două școli care derulează proiectul s-a făcut în urmă cu cinci ani (2009), când o inimoasă maramureșeancă, prof. Georgeta Trif (acum directoare a Colegiului Economic „Pintea Viteazul” Cavnic) i-a propus humorencei Paraschiva Cardasim să încheie acest parteneriat educațional.
Musafirii maramureșeni și partenerii lor de la Gura Humorului vor avea parte miercuri de o excursie cu genericul „Pe meleaguri bucovinene” (pe traseul Gura Humorului – Cacica – Marginea – Putna – Sucevița – Rădăuți – Suceava – Gura Humorului), iar joi se vor plimba în orașul gazdă cu telescaunul și se vor distra la piscina Ariniș.
Parteneriat educațional
„Maramureș și Bucovina în spirală”, la Gura Humorului
