MApN a încheiat un acord-cadru de peste 770.000 de lei fără TVA, pentru achiziționarea de „pantaloni antigravitaționali” pentru personalul navigant care execută misiuni de zbor cu avioanele MiG -21 Lancer și IAR-99 Șoim/Standard.
Potrivit unui anunț de atribuire publicat pe site-ul e-licitatie, Ministerul Apărării, prin UM 01836 din Otopeni, a încheiat un acord-cadru privind „furnizarea de pantaloni antigravitaționali pentru personalul navigant din cadrul Forțelor Aeriene care execută misiuni de zbor cu avioanele MIG-21 Lancer și IAR-99 Șoim/Standard”.
Firma câștigătoare a acordului-cadru este SC Condor SA, din București, iar valoarea totală a acestuia este de 773.520 de lei fără TVA.
Anunțul privind încheierea acordului-cadru a fost publicat pe site-ul e-licitatie la 4 februarie 2012, însă data la care a fost atribuit este 31 octombrie 2011.
În aceeași zi, respectiv la 31 octombrie 2011, a fost încheiat contractul subsecvent la acordul-cadru, cu o valoare de 313.043 de lei fără TVA, tot cu aceeași firmă.