MApN propune schimbarea denumirii statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei – Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Statul Major al Forțelor Navale – în comandamente ale acestora , potrivit unui proiect de lege supus consultării publice.
Potrivit prevederilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Apărării Naționale a supus consultării publice, precum și consultării preliminare interinstituționale, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 346/2006 privind organizarea și funcționarea MApN.
Prin proiect se propune modificarea și completarea atribuțiilor și responsabilităților Ministerului Apărării Naționale, astfel încât acestea să cuprindă totalitatea domeniilor în care instituția militară își exercită autoritatea.
Inițiatorul menționează în expunerea de motive că astfel vor fi redefinite responsabilitățile unor structuri centrale „pentru a exprima, cu mai mare fidelitate, competențele acestora”.
Prin proiectul de lege se propune înființarea Departamentului pentru înzestrare și logistică, care să cumuleze atribuțiile mai multor structuri centrale sau subordonate ministrului.
Potrivit documentului citat, înființarea Departamentului pentru înzestrare și logistică, structură centrală cu atribuții complexe care cumulează atribuțiile mai multor structuri centrale sau structuri subordonate ministrului apărării naționale, nu va determina sporirea numărul de personal.
Proiectul prevede că Departamentul pentru înzestrare și logistică fundamentează sub aspect tehnic politicile de înzestrare, elaborează, coordonează și pune în practică strategiile de achiziții pentru sistemele de armamente și echipamentele majore, inclusiv prin programele specifice asistenței militare de securitate acordate României de către guvernele străine, în calitate de autoritate de reglementare în domeniu în cadrul ministerului.
Acesta va gestiona relațiile cu industria națională de apărare, va asigura managementul programelor de achiziție cu sisteme de armamente și echipamente majore și al contractelor aferente, managementul activităților de testare și evaluare de dezvoltare, analize și audituri tehnice aferente sistemelor de armamente și echipamentelor majore, va încheia înțelegeri tehnice, va planifica și desfășura activitatea de cooperare internațională în domeniul armamentelor.
În proiectul de lege se mai prevede constituirea la nivelul Statului Major General a Consiliul Militar Superior, cu rol consultativ, care ar urma să preia atribuțiile Comitetului Șefilor Statelor Majore.
Dacă proiectul va fi adoptat în Parlament, Direcția generală de informații a apărării va deveni Departament de Informații pentru Apărare.
Inițiatorii precizează că modificarea și completarea Legii 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerul Apărării Naționale se impune cu precădere pentru reglementarea aspectelor care vizează atribuțiile și responsabilitățile instituției militare, domeniile de responsabilitate ale structurilor centrale, structura de forțe a armatei, conducerea ministerului, precum și cele care țin de valorificarea și donarea unor bunuri aflate în patrimoniul sau administrarea ministerului.