Caritabil

Mănușile lui Bute=3.000 de dolari pentru sinistrații din Haiti



O pereche de mănuși de box purtate de pugilistul Lucian Bute, campionul mondial al versiunii IBF, categoria supermijlocie, au fost vândute cu 3.000 de dolari la o licitație desfășurată, duminică, la Montreal, la o gală de binefacere în care s-au strâns fonduri pentru ajutorarea victimelor din Haiti.
Potrivit site-ului lazonedeboxe.com, la sala de sport Hard Knox din Montreal a lui Herby Whyne a avut loc o gală de box amator, dar și o licitație a unor articole de colecție ce aparțin unor sportivi cunoscuți, iar toate fondurile obținute vor fi redirecționate prin organizația de binefacere World Vison Canada către construirea unui spital în Haiti, stat puternic afectat de un cutremur la 12 ianuarie. Pugilistul român Lucian Bute a făcut parte dintre invitații speciali ai acestei gale alături de antrenorul său Stephane Larouche.
„Licitația obiectelor de colecție a iscat o explozie impresionantă de generozitate în rândul amatorilor boxului. A fost inclusă o donație de 3.000 dolari pentru o pereche de mănuși utilizate în pregătire de Lucian Bute și o alta de 2.000 dolari pentru niște mănuși de box cu autograful lui Jean Pascal și un tricou cu numele lui Georges Laraque”, notează sursa citată.
Cutremurul care a devastat statul Haiti a dus la decesul a aproximativ 170.000 de persoane. În plus, președintele haitian a anunțat, la 25 ianuarie, că un număr 225.000 de case și 25.000 de clădiri comerciale au fost total sau parțial distruse și mai mult de un milion de haitieni au rămas fără adăpost.