Manuscrisul unui poem de Oscar Wilde, vândut la licitație cu aproape 80.000 de euro



Manuscrisul unui poem de Oscar Wilde a fost vândut cu aproape 80.000 de euro la o licitație organizată de casa Bonhams, joi, la Londra, informează independent.ie.
Manuscrisul poemului „Heart’s Yearnings”, una dintre primele poezii scrise de Oscar Wilde, a fost vândut cu 79.430 de euro, depășind de peste patru ori estimările specialiștilor.
Poemul, achiziționat de un colecționar britanic, a fost scris în anul 1873 și, grație sumei cu care a fost vândut, a devenit astfel unul dintre cele mai valoroase texte de gen scrise vreodată de un autor irlandez, afirmă reprezentanții casei Bonhams.
Manuscrisul unei alte poezii de Oscar Wilde, „Les Ballons”, scrisă la începutul anilor 1880, a fost achiziționat la aceeași licitație cu suma de 19.200 euro.
Oscar Wilde s-a născut pe 16 octombrie 1854, la Dublin, și este unul dintre cei mai renumiți reprezentanți ai estetismului din literatura britanică. Născut într-o familie burgheză protestantă, Wilde s-a remarcat printr-un parcurs școlar strălucit. Educat în spiritul lecturilor clasice, elev eminent la Trinity College din Dublin, Oscar Wilde și-a continuat studiile la Oxford, unde și-a construit un veritabil personaj de estet și de dandy, sub influența prerafaeliților. După studiile universitare s-a mutat la Londra, unde a fost acceptat în înalta societate și în cercurile cultivate, ilustrându-se în mai multe genuri literare.
A publicat volume de poezie, care respectau regulile cele mai stricte ale estetismului pur, dar nu a neglijat nici activitățile mai lucrative, punând bazele mișcării „Artă pentru Artă”, susținând numeroase conferințe în Statele Unite și Canada și având o bogată activitate jurnalistică.
Poveștile pentru copii, piesele de teatru și mai ales unicul său roman, „Portretul lui Dorian Gray” – în care autorul explorează legăturile dintre frumusețe, decadență și duplicitate -, îi aduc lui Oscar Wilde, în anii 1890, pe lângă niște citații în tribunale, și mult dorita faimă.
Prima lui piesă de teatru, „Salomeea” (1891), redactată la Paris, nu a putut fi jucată în Anglia, întrucât nu a obținut licența necesară, pe motivul că acel text ar pune în scenă personaje biblice. Confruntat pentru prima dată cu rigorile moralei victoriene, Oscar Wilde și-a continuat cariera literară cu patru comedii de moravuri, care au făcut din el unul dintre cei mai în vogă dramaturgi din Londra. Indisociabile de talentul său literar, personalitatea ieșită din comun, ironia mușcătoare, conversația strălucită și stilul său vestimentar au contribuit din plin la faima lui Wilde.
Declinul său începe în vara lui 1891, când Oscar l-a întâlnit pe lordul Alfred Douglas. În curând, cei doi devin iubiți și de nedespărțit, până la arestarea lui Wilde, patru ani mai târziu, când, după acuzația de homosexualitate (pe atunci ilegală în Anglia), va fi condamnat la închisoare. Ostil filosofiei și convențiilor morale ale epocii victoriene, Oscar Wilde duce o viață marcată de ostentație cinică și de scandaluri, afișându-și în mod public relația sa homosexuală, fapt care îi aduce în 1895 o condamnare penală de doi ani închisoare pentru ultragiu adus moralității publice. După eliberare, ruinat financiar și căzut în dizgrație, Wilde mai trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine. Ultimii ani din viață și i-a petrecut în singurătate și uitare. Dramaturgul irlandez a murit la Paris, pe 30 noiembrie 1900, și este înmormântat în cimitirul Père Lachaise.