Aceasta este probabil cea mai importantă dintre toate întrebările legate de teologia creștină. Această întrebare reprezintă cauza Reformei – despărțirea între Biserica Protestantă și Biserica Catolică.
Răspunsul la această chestiune reprezintă principala diferență între creștinismul biblic și cele mai multe dintre cultele așa-zis creștine. Este mântuirea numai prin credință, sau prin credință însoțită de fapte? Sunt eu mântuit numai prin credința în Iisus, sau trebuie atât să cred în Iisus dar și să fac anumite lucruri ca să fiu mântuit?
Lămurirea chestiunii legate de mântuirea exclusiv prin credință sau mântuirea prin credință plus fapte este complicată de o serie de pasaje biblice dificil de pus cap la cap. Comparați Romani 3:28, 5:1 și Galateni 3:24 cu Iacov 2:24. Unii văd o diferență între ceea ce spune Pavel (mântuirea numai prin credință) și Iacov (mântuirea prin credință plus fapte). În realitate, Pavel și Iacov nu se contrazic absolut deloc. Singurul punct de contradicție pe care unii îl reclamă este legat de relația dintre credință și fapte. Pavel spune din punct de vedere dogmatic că mântuirea este numai prin credință (Efeseni 2:8-9) în timp ce Iacov pare să spună că mântuirea este prin credință plus fapte. Răspunsul la această aparentă problemă se găsește în examinarea a ceea ce spune Iacov. Iacov combate credința pe care o poate avea o persoană fără a face fapte bune ca efect al credinței (Iacov 2:17-18). Iacov atrage astfel atenția asupra faptului că o credință autentică în Hristos va conduce la o viață schimbată și la fapte bune (Iacov 2:20-26). El nu spune că mântuirea este prin credință plus fapte, ci mai degrabă că o persoană care este cu adevărat mântuită prin credință va face fapte bune ca o consecință a mântuirii. Dacă o persoană spune că este credincioasă dar nu se văd fapte bune în viața sa – atunci este posibil ca acea persoană să nu aibă o credință autentică în Hristos (Iacov 2:14, 17, 20, 26).
Apostolul Pavel spune același lucru în epistolele sale. Roadele bune pe care credincioșii trebuie să o aibă în viețile lor sunt enumerate în Galateni 5:22-23. Imediat după ce ne spune că suntem mântuiți prin credință și nu prin fapte (Efeseni 2:8-9), Pavel ne informează că am fost creați să facem fapte bune (Efeseni 2:10). Apostolul Pavel face referire la aceeași schimbare semnificativă în viața credinciosului pe care și Iacov o aștepta de la credincioșii adevărați: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)! Iacov și Pavel nu se contrazic în învățătura lor cu privire la mântuire. Ei abordează numai același subiect din perspective diferite. Pavel se focalizează pe mântuirea numai prin credință, în timp ce Iacov atrage atenția asupra faptului că o credință autentică în Hristos are drept consecință firească facerea de fapte bune.
