Inaugurare

Mansarda Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, transformată într-un „cuib al democrației”

Echipa de implementare a proiectului la Suceava
Echipa de implementare a proiectului la Suceava

Mansarda Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava s-a transformat într-un „cuib al democrației”, un spațiu bine dotat în care voluntarii, reprezentanții ONG-urilor, sucevenii în general se pot întâlni pentru dezbateri, întâlniri informale, sesiuni de informare, pot găsi soluții la anumite probleme din comunitate, pot să facă proiecte. „Cuibul democrației”, amenajat în incinta bibliotecii județene, corpul B, mansardă, se înscrie într-o rețea de alte patru cuiburi deschise în bibliotecile publice din Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Deva și Brașov, în cadrul proiectului „Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active”. Deschiderea acestui spațiu, o “agoră comunitară” cum l-au numit inițiatorii proiectului, a fost posibilă datorită colaborării dintre Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, Fundația Progress și grupul de voluntari format în cadrul proiectului „Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active”.
Gabriel Cărăbuș, managerul Bibliotecii Bucovinei ”I.G. Sbiera” Suceava, a declarat vineri, 10 iulie, la inaugurarea „cuibului democrației”, că în acest proiect s-au implicat mai mulți voluntari suceveni. „Spațiul a fost amenajat cu fonduri nerambursabile din partea statului norvegian, biblioteca suceveană primind pentru dotări 1.600 de euro. Acest «cuib al democrației» s-a realizat și cu sprijinul colegilor bibliotecari, cu sprijinul colegilor de la IT, de la economic, Lăcrămioara Cocuz fiind responsabilă de proiect la Suceava, cea care a ținut legătura cu voluntarii”. Bibliotecara Lăcrămioara Cocuz a spus: „Conexiunea și legătura între oameni se face pe încredere și pe sprijin reciproc, tocmai de aceea le mulțumesc voluntarilor implicați în proiect. Le mulțumesc și colegilor care m-au susținut în amenajarea spațiului. Va așteptăm în continuare atât pe voi, ca voluntari, dar în primul rând pe cetățenii suceveni pentru a găsi căi, soluții la anumite probleme care ne nemulțumesc și să facem în așa fel încât să obținem schimbarea pe care ne-o dorim”.
Voluntarii au împărțit pliante sucevenilor
Prezent la evenimentul de ieri, Cosmin Angheloni, training manager în cadrul Fundației Progress, a spus că proiectul se implementează la nivel național. „Din septembrie, în 14 biblioteci publice din țară va fi deschis câte un «cuib al democrației». Totul a plecat de la o ideea simplă, rezultată în urma unui sondaj, și anume aceea că românii nu prea participă în viața civică. Am încercat să aflăm de ce și am observat ca nu au unde să se întâlnească, mai ales din perspectiva unui grup de cetățeni care nu aparțin unei organizații. Acest spațiu din biblioteci va fi locul în care cetățenii se pot întâlni să facă proiecte, la fel și voluntarii, ONG-urile. Ei pot să facă mici proiecte pentru comunitate, proiecte pe o scara foarte largă, iar noi trebuie să-i încurajăm pe cetățeni cu tot ce putem să facă proiecte utile. Mai departe, depinde de ei”.
„Cuiburile democrației” sunt inspirate de “cuibul lecturii” creat de Mark Reigelman și au fost deschise pentru a încuraja și susține practicarea valorilor democrației: dialog, schimb de idei, participare activă. Gabriel Cărăbuș a completat că spațiul poate fi oricând rezervat și folosit în mod gratuit de cetățeni/mass-media/ONG-uri/instituții publice pentru orice poate constitui o formă de implicare în viața comunității – dezbateri, întâlniri informale, sesiuni de informare, programe de educație”.
Pentru a invita cetățenii din Suceava să descopere spațiul special amenajat pentru ei, la mansarda bibliotecii județene, voluntarii din proiect au mers ieri în parcul central și pe esplanada Casei de Cultură Suceava și au distribuit cărți poștale/vederi din “Cuibul democrației” și le-au oferit cetățenilor informații despre utilitatea acestui spațiu, în acest fel promovând cetățenia activă.

Bibliotecara Lăcrămioara Cocuz, Gabriel Cărăbuș, managerul Bibliotecii ”I. G. Sbiera” și Cosmin Angheloni, training manager în cadrul Fundației Progress

Recomandări