Sute de persoane au defilat vineri în sud-vestul Pakistanului, pentru a-i aduce un „omagiu” lui Osama ben Laden, ucis, în urmă cu cinci zile, în această țară, de către un camando american, și pentru a lansa un apel la jihad împotriva Washingtonului, relatează AFP.
Manifestația era organizată de partidul islamist Jamiat-Ulema-e-Islam (JUI), în orașul Quetta, capitala provinciei Balucistan, la frontiera cu Afganistanul.
„Viață lungă lui Osama”, cântau cei aproximativ 1.000 de participanți, potrivit evaluării unui corespondent AFP. De asemenea, manifestanții au ars un steag american, așa cum se întâmplă aproape în fiecare vineri, ziua marii rugăciuni, în această țară, un aliat-cheie al Washingtonului, de la sfârșitul lui 2001, în „războiul contra terorismului”, dar, în care, opinia publică este, în mod majoritar, antiamericană.
„Serviciile aduse musulmanilor de Osama (ben Laden) vor fi sărbătorite mereu”, a dat asigurări, în fața mulțimii, Abdul Qadir Looni, un oficial din cadrul partidului Jamiat-Ulema-e-Islam.
„El l-a sfidat pe Marele Satana și uzurpator american și a trezit conștiința musulmanilor din întreaga lume. Ne reunim astăzi (vineri), pentru a-i aduce un omagiu”, a adăugat el.
„Un Osama a devenit un martir, dar, începând de-acum, mii de Osama se vor naște, pentru că el a creat o mișcare contra forțelor antimusulmane, care depășește persoana sa”, a subliniat Hafiz Fazal Bareach, fost senator în cadrul Jamiat-Ulema-e-Islam.
„America mai întâi l-a ucis pe Osama (ben Laden) și apoi i-a profanat corpul”, a continuat el, jurând că „jihadul contra Americii și aliaților săi va continua”.
Diferite partide fundamentaliste, între care și principala formațiune, Jamaat-e-Islami (JI), au cerut vineri organizarea de manifestații în toată țara. Scopul acestor manifestații, potrivit acestei mișcări, este condamnarea „agresiunii” americane și încălcarea suveranității Pakistanului, în timpul raidului celor 79 de soldați americani de elită, în noaptea de duminică spre luni, care l-au eliminat pe ben Laden, la Abbottabad, un oraș-garnizoană, la două ore distanță, în nord, de capitala pakistaneză, Islamabad.