Manifestație împotriva exploatării gazelor de șist, la granița Bulgariei cu România



Bulgarii vor organiza un protest față de exploatarea gazelor de șist în Dobrogea, la punctul de trecere a frontierei Durankulak-Vama Veche, miercuri la prânz, ca sprijin față de manifestațiile din România, relatează site-ul Novinite.com.
La începutul lui mai, Agenția pentru protecția mediului a emis o autorizație prin care compania Chevron poate începe căutarea gazelor de șist în două zone din județul Constanța, la Costinești și Vama Veche.
Bulgarii s-au îndreptat spre graniță începând cu ora 09.00 și vor demonstra la Durankulak începând cu ora 12.00 (12.00 ora României).
Între timp, ministrul bulgar al Mediului, Iskra Mihailova, a sugerat marți că moratoriul privind exploatarea gazelor de șist a fost o măsură supraprotectoare și ineficientă.
În urma valului de proteste ale militanților pentru protecția mediului, Parlamentul bulgar a adoptat la 18 ianuarie 2012, un moratoriu pe termen nedefinit privind fracturarea hidraulică. Bulgaria a devenit a doua țară din cadrul UE care interzice explorarea gazelor de șist prin această metodă.