Manifestările dedicate Zilelor Municipiului Rădăuți 2010



Zilele Municipiului Rădăuți vor fi sărbătorite în acest an în perioada 1-4 iulie. Primarul municipiului Rădăuți a declarat ieri că, „deși resimțim problemele create de criză, nu puteam trece peste această sărbătoare care este numai și numai a rădăuțenilor, de aceea printr-un efort colectiv administrația locală a pregătit cetățenilor municipiului un program destul de amplu, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele”.
Zilele Municipiului Rădăuți debutează joi, 1 iulie, la ora 10.00, cu primirea delegațiilor la sediul Primăriei Rădăuți, apoi este programată o ședință festivă, iar de la ora 14.00, la sediul Casei Municipale de Cultură Rădăuți, oficialitățile locale vor saluta grupurile participante la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, ediția a XIX-a.
La orele după-amiezii, la baza sportivă municipală va avea loc un concurs de lupte greco-romane.
Vineri, 2 iulie, de la ora 10.00, la sediul Bibliotecii Municipale „Tudor Flondor”, primarul de Rădăuți îi va întâmpina pe reprezentanții formațiilor participante la festivalul „Arcanul”. Imediat apoi, la Galeria de Artă va avea loc vernisajul unei expoziții de fotografie, „Repere culturale și geografice”, organizată de profesoara Maria Capițan.
De la ora 12.30, în aceeași locație, iubitorii de carte vor participa la lansarea a trei titluri – „Provocările vecinătății: Ucraineni bucovineni în Regatul României Mari (1918-1940) a autorului Daniel Hrenciuc, „Din istoria vieții culturale a Bucovinei: Teatrul și muzica (1775-1940)” de Alice Niculică și „Vetre strămoșești. Ropcea, un sat din Bucovina la a 560-a aniversare”, a autorilor Dragoș Olaru și Emanoil Rei.
La Sala Albă a Muzeului „Samuil și Eugenia Ioneț” pictorul Dumitru Savu va expune mai multe lucrări ce stau sub titlul „Bucovina în culoare”.
De la ora 15.00, în Parcarea centrală a municipiului va fi organizat un meci de baschet de stradă.
Parada cântecului, dansului și portului popular cu formațiile participante la Festivalul „Arcanul” va începe de la ora 18.00. Formațiile invitate vor defila din fața Casei de Cultură, prin centrul municipiului, iar în intersecția din vecinătatea Muzeului Etnografic, fiecare formație va susține câte un moment artistic.
La ora 19.30 este preconizat să înceapă spectacolul artistic cu formațiile participante la festival, pe scena special amenajată în Piața Unirii.
Show cu Sylvia și DJ Rhino, Andreea Bălan și Petrișor și Direcția 5
Pentru ziua de sâmbătă, 3 iulie, organizatorii manifestării au pregătit, de la ora 09.00, un alt meci de baschet de stradă, în parcarea centrală a municipiului. Cupa de fotbal juniori se va desfășura, în aceeași zi, de la ora 15.00, pe Stadionul Municipal.
De la ora 18.00, pe scena Festivalului „Arcanul” vor evolua formațiile din străinătate. Un moment așteptat al serii de sâmbătă este spectacolul susținut de Sylvia și DJ Rhino, Andreea Bălan și Petrișor, dar și de Direcția5.
La ora 24.00, rădăuțenii prezenți în centrul municipiului vor avea parte de un foc de artificii. Ca și în anii precedenți, parada cântecului, dansului și portului popular, care va marca închiderea Festivalului „Arcanul”, va avea loc duminică, 4 iulie, de la ora 12.00.
Acordarea premiilor festivalului este programată de la ora 14.00, pe scena festivalului, iar de la ora 18.00, în fața publicului rădăuțean vor cânta Adriana Bucevschi, Dana Dăncilă și Ionela Popescu Șerban.