Începând de ieri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în colaborare cu mai mulți parteneri, a demarat „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, program care își propune, prin ample manifestări zilnice, să reducă numărul de infracțiuni din județ.
După ce ziua de ieri a fost dedicată prevenirii delicvenței juvenile, astăzi manifestările vor avea ca deziderat prevenirea criminalității în mediul rural. Cu această ocazie, la sediul IPJ Suceava se va desfășura un simpozion, în timp ce la Putna se vor organiza competiții sportive sub genericul „Cupa Prevenirii Criminalității”.
Mâine va urma ziua dedicată prevenirii violenței intrafamiliale (la poliție se va pune în scenă o piesă de teatru și se vor organiza activități de informare stradale), în timp ce ziua de joi va fi dedicată prevenirii tâlhăriilor și furturilor din auto, din nou urmând a se face campanii de informare în stradă.
În fine, vineri vor fi organizate concursuri, activități preventive în școli și vor fi împărțite pliante în trafic, care au ca scop reducerea numărul mult prea mare de accidente rutiere.
Comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, inspectorul șef al IPJ Suceava, a arătat că organizarea „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, eveniment ajuns la a patra ediție, este o necesitate, în condițiile în care astfel de acțiuni pot preveni fapte antisociale.