La centenar

Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni

Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni va fi una impresionantă, atât prin evenimentele care vor avea loc, cât și prin participarea care se anunță de excepție.
Manifestările vor debuta sâmbătă, 16 iunie, la ora 9.00, când este programată dezvelirea complexului statuar „Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand – făptuitori ai actului de unitate națională”. Organizatorii au gândit aceste acțiuni ca un omagiu pentru cei 100 de ani de la Marea Unire. De altfel, în afara celor trei busturi, la Dumbrăveni va flutura și drapelul unirii, ridicat pe un catarg de 35 de metri înălțime.
La finalul acestor acțiuni va începe efectiv festivalul, unde sunt programate mai multe evenimente. Punctul de atracție este lansarea volumelor „Opere – Mihail Kogălniceanu”, în colecția „Opere Fundamentale” a Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române. Tot cu acest prilej va fi lansată a doua ediție a Dicționarului Enciclopedic „Mihai Eminescu”, îngrijită de academicianul Mihai Cimpoi. Și Eugen Simion, fostul președinte al Academiei Române, va lansa două cărți, respectiv „Genurile biograficului” și „Ficțiunea jurnalului intim”. Marele poet național al românilor va fi „prezent” prin cele două cărți, „Eminescu și China”, ediție care le aparține lui Tudor Nedelcea și Diana Cotescu, respectiv „Eminescu și ecologia” a lui Marian Niță.
În ceea ce privește invitații, aceștia sunt dintre cei mai de seamă și numără mai mulți academicieni. Este vorba de Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Victor Voicu, Victor Spinei și Bogdan Simionescu, vicepreședinți ai Academiei Române, academician Eugen Simion, academician Maya Simionescu, academician Irinel Popescu, academician Mircea Martin, academician Nicolae Breban, academician Mircia Dumitrescu, academician Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Republicii Moldova, academician Mihai Cimpoi, academician Valeriu Matei, academician Vasile Tărâțanu, academician Nicolae Dabija.
De asemenea, lista invitaților îi mai cuprinde pe ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, actorii George Mihăiță și Maia Morgenstern, profesor universitar doctor Vasile Bahnaru, profesor universitar Tomiță Florescu, viceprimar al Capitalei, Andrei Năstase, primarul recent ales la conducerea municipiului Chișinău, Monsenior Ioan Robu, membru de onoare al Academiei Române.
La Dumbrăveni vor mai ajunge Cristina Popescu, director Romfilatelia, profesor universitar Lucian Chișu, profesor Bogdan Liță, generalul Mihai Vasile Ozunu, profesor universitar doctor Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române, profesorul Viorel Dinescu, profesorul Ion Filipciuc, profesorul Culiță Ion Ușurelu, Emilian Marcu, profesorul Tudor Nedelcea, Carmen Păunescu, Doru Dinu Glăvan.
Oaspeții din străinătate sunt Mihail Gnatiuc, președintele Consiliului Raional Briceni – Republica Moldova, Vitalie Știrbu, șeful Direcției Învățământ, Tineret și Sport Briceni – Republica Moldova, Anatolie Ceban, primarul localității Pererita – Republica Moldova, Vadim Gorobcov, primarul localității Criva – Republica Moldova, Elena Nandriș, primarul localității Mahala – Ucraina și Anatolie Pitul, primarul localității Ciudei – Ucraina.

Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni
Manifestări și participare impresionantă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni

Recomandări

„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru