LEGE

Manifestări nocturne pe timpul Cupei Mondiale



Legea care interzicea manifestările nocturne pe străzile din Germania după ora 22.00 va fi suspendată în mod excepțional cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal din 2006, a anunțat un ministru german într-un interviu publicat de Bild am Sonntag, informează AFP. Ministrul Mediului, Sigmar Gabriel, a afirmat că în acest scop va fi emisă o ordonanță conform căreia oficialitățile locale vor putea permite suporterilor să sărbătorească până la ore târzii din noapte în orașele în care partidele din timpul CM-2006 vor fi transmise pe ecrane gigant. Demnitarul german a menționat însă că această reglementare va trebui aplicată în mod „rezonabil”.
„Sunt un iubitor al fotbalului și consider că este bine să creăm în orașele din Germania măcar puțin din atmosfera întâlnită pe stadioane și din entuziasmul fotbalistic. Această decizie s-a luat pentru simplul motiv că mii de persoane nu vor avea bilete la meciuri. Am fi gazde rele dacă nu le-am da posibilitatea prietenilor fotbalului veniți din întreaga lume să celebreze această sărbătoare a fotbalului”, a afirmat Sigmar Gabriel. Cupa Mondială de fotbal se va desfășura în perioada 9 iunie – 9 iulie în 12 orașe din Germania, însă în aproape toată țara s-a anunțat că vor fi instalate ecrane gigant pe care vor putea fi urmărite partidele.



Recomandări