Zi de sărbătoare

Manifestări multiple la Pleșa cu ocazia împlinirii a 180 de ani de existență

Manifestări multiple la Pleșa cu ocazia împlinirii a 180 de ani de existență
Manifestări multiple la Pleșa cu ocazia împlinirii a 180 de ani de existență

Duminică, 24 iulie, va fi moment de mare sărbătoare pentru comunitatea din Pleșa, sat care împlinește 180 de ani de existență. Cu acest prilej, vor fi organizate mai multe manifestări, inclusiv lansarea unui volum despre monografia satului Pleșa.
Lucrarea intitulată „Pleșa – Istoria satului și a parohiei” este o scurtă prezentare a istoriei satului și a parohiei, iar autorul este nimeni altul decât preotul doctor Alfons Eugen Zelionca.
Întreaga lucrare este împărțită în trei capitole care prezintă caracteristicile vieții religioase, ale tradițiilor și istoriei satului și a parohiei. Primul capitol cuprinde aspecte legate de înființarea și dezvoltarea localității Pleșa. Acesta include, printre altele: așezarea, denumirea și apartenența administrativă a satului și arată dezvoltarea așezării în decurs de 180 de ani. Al doilea capitol se referă la impactul factorului cultural, adică rolul vechilor tradiții poloneze, cu un accent deosebit pe anumite aspecte ale vieții socio-religioase. Ultimul capitol prezintă pe scurt istoria bisericii de la înființarea sa până în prezent.
Acțiunile de la Pleșa vor fi organizate de Uniunea Polonezilor din România și Parohia Romano-Catolică „Sf. Ana” din localitate. Cu acest prilej va fi evocată călătoria înaintașilor munteni polonezi, care astăzi este definită în literatura de specialitate ca fiind munteni din Czadca, regiune situată la granița dintre Silezia și Małopolska, ce a început de veacuri, mai întâi în Czadca, apoi în împrejurimile Cernăuțiului, pentru a se încheia pentru locuitorii din Pleșa acum 180 de ani, în Bucovina românească.
„Această îndelungată migrație nu a afectat în nici un fel sentimentul identității muntenilor din Czadca, mândri de rădăcinile lor poloneze care sunt cultivate până astăzi cu mare grijă. S-a păstrat limba, credința, atașarea de tradițiile și de valorile poloneze. În Pleșa «se grăiește» până astăzi limba polonă, copiii învață limba maternă la școală, Asociația Polonezilor din Pleșa activează într-o Casă Polonă nouă și frumoasă, iar locuitorii își consolidează credința puternică în Biserica «Sf. Ana», construită cândva cu forțe proprii, în care și în prezent se celebrează liturghii în polonă”, a explicat Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.
Printre oaspeți și-au anunțat prezența oficiali ai Senatului Republicii Poloniei, reprezentanți ai ambasadei Poloniei la București, reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Pr. Mihai Cobziuc, invitat la Parlamentul României, la „35 de ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România”

Evenimentul „Ciprian Porumbescu – 172 de ani de moștenire culturală, de tradiții și cântec românesc” a adunat comunitatea în jurul Școlii Gimnaziale Ciprian Porumbescu

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

Biserica veche de lemn „Sf. Dumitru”, Parohia Nicani – Zamostea, sărbătorește, duminică, „100 de ani de existență”