Rădăuți

Manifestări la finalizarea reabilitării statuii ecvestre a lui Bogdan Vodă



Statuia ecvestră a lui Bogdan Vodă
Statuia ecvestră a lui Bogdan Vodă

Administrația locală rădăuțeană face ultimele retușuri pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a statuii ecvestre a lui Bogdan Vodă și a zonei din vecinătate, ocazie cu care vor fi organizate o serie de manifestări. Acestea vor debuta duminică, 1 iulie, la ora 16.00, cu filmul de prezentare „De la descălecatul lui Bogdan”, urmat de o slujbă religioasă oficiată de preoți de la Mănăstirea Bogdana.
După alocuțiunile reprezentanților autorităților locale și ale invitaților, va urma un program cultural artistic susținut de invitați din Republica Moldova, mai precis orchestra „Model” a Departamentului trupelor de carabinieri a Ministerului de Interne, corul de cameră „Credo” din componența Ansamblului de cântece și dansuri al Departamentului trupelor de carabinieri, iar la final Garda de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne va prezenta onorul.
Evenimentul mai cuprinde un program susținut de corul de copii al Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie” din municipiu, iar de la ora 20.00 rădăuțenii vor avea parte de o piesă de teatru în aer liber, „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, piesă jucată de Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Inițiatorul proiectului de reabilitare a statuii ecvestre și coordonatorul lucrărilor, viceprimarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, a declarat că lucrările de reabilitare au fost deosebit de complexe, de la consolidări până la aplicarea mai multor straturi pe statuie ori înlocuiri de jardiniere și refacerea zonei din vecinătate, lucrări care s-au desfășurat pe o perioadă de aproape doi ani și au avut o valoare de circa 200.000 de euro.



Recomandări