Colegiul Tehnic „Petru Mușat”

Manifestări dedicate Lunii Nichita Stănescu

Colegiul Tehnic „Petru Mușat” a fost ieri gazda unui dublu eveniment, organizat pentru a marca Luna Nichita Stănescu. Scriitorul Adrian Dinu Rachieru și-a lansat ieri, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, volumul „Nichita, un idol fals?”, iar poeta suceveană Viorica Petrovici și-a lansat volumul de poezii „Oglinda fractală”. Așa cum am mai precizat, colegiul sucevean îl sărbătorește luna aceasta pe Nichita Stănescu, iar cu această ocazie, maestrul Mihai Pînzaru PIM va organiza și o expoziție cu lucrări grafice, inspirate din opera lui Nichita Stănescu, poet pe care maestrul l-a cunoscut personal. La evenimentul organizat ieri, au participat inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc, subprefectul județului, Alexandru Băișanu, maestrul Mihai Pînzaru PIM, profesori și elevi ai Colegiului Tehnic „Petru Mușat”. Scriitorul Adrian Dinu Rachieru și-a mai lansat, în urmă cu câteva zile, volumul „Nichita un idol fals?” și la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Recomandări

Lansarea volumului „nădejdea mea, entropia”, semnat de Roxana Baltaru, va fi lansat sâmbătă, la Seara de poezie 12