La Cărturești

Manifestări dedicate lui Mihail Sadoveanu, organizate de elevi ai Colegiului de Informatică

Luna noiembrie prilejuiește aniversarea prozatorului Mihail Sadoveanu, ocazie cu care elevii clasei a X-a F de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava s-au reunit într-o activitate inclusă în proiectul Portrete literare. Inițiatorii activității, profesoara Maria Guz și bibliotecara Roxana Chiriac, au organizat evenimentul la Librăria Cărturești.
Activitatea a debutat cu dezbaterea unui citat extras din scrierile lui Gabriel Liiceanu.
Eleva Emanuela Olariu a prezentat date din biografia și opera sadoveniană, elevii fiind impresionați de activitatea prodigioasă a scriitorului. S-au menționat lecturile cunoscute de elevi, s-au comentat și interpretat diferit.
Pentru a destinde atmosfera, elevii au fost antrenați într-un joc creativ, ce a vizat povestirea „Balaurul”, inclusă în cele nouă narațiuni din volumul „Hanu Ancuței”.
Sarcinile de lucru au explorat latura creativă a elevilor prin redactarea unor compoziții proprii, dar și prin ilustrarea grafică a conținutului povestirii.

Recomandări

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni