Duminică, 24 februarie, cu prilejul aniversării a 110 ani de la nașterea Maestrului Ion Irimescu, au fost organizate la Fălticeni mai multe manifestări cultural-artistice.
În prima parte a zilei, la Biserica “Sf. Voievozi” din Oprișeni, singura biserică pictată de Maestrul Ion Irimescu, a avut loc slujba de pomenire a “Patriarhului artelor românești”. Serviciul religios a fost oficiat de Arhimandritul Timotei Aioanei – Mare Ecleziarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de preoții Camil Dăscălașu, parohul Bisericii Oprișeni, și Neculai Apostol, de la Parohia “Grădini”.
Ca și în anii precedenți, la slujba de pomenire a celebrului artist au participat oficialitățile locale și județene, artiști plastici, scriitori, câțiva apropiați ai Maestrului. După slujba parastasului, cei prezenți s-au recules la mormântul din Cimitirul Oprișeni. Maestrul Ion Irimescu a încetat din viață în noaptea de 27 spre 28 octombrie 2005, în locuința sa din Fălticeni, la vârsta de 102 ani.
Personalități marcante prezente la Fălticeni
Manifestările, organizate sub genericul “Irimescu – 110”, au continuat în sala de festivități „Pictor Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu”. Alături de zeci de prieteni ai Maestrului Ion Irimescu, personalități ale culturii naționale, județene și locale, au participat senatorul Ovidiu Donțu, Alexandru Rădulescu – vicepreședinte al CJ Suceava, primarul Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România – Vasile Tolan și mulți alții.
Timp de peste două ore, în alocuțiunile lor, invitații au vorbit despre rolul și locul maestrului Ion Irimescu în cultura românească. Un punct comun al discuțiilor s-a axat pe vizibilitatea și promovarea celei mai mari colecții de autor din România.
În partea a doua a evenimentului a fost redeschisă pinacoteca Muzeului de Artă “Ion Irimescu”, care propune vizitatorilor o incursiune în universul picturii, prin operele unora dintre pictorii fălticeneni.
Propunere – 27 februarie, ziua Fălticeniului
Vicepreședintele CJ Alexandru Rădulescu a propus ca ziua de 27 februarie să fie declarată zi a Fălticeniului, pentru că “nu există o personalitate, o clădire sau un eveniment care să personalizeze, să identifice mai bine orașul Fălticeni. Cred că datele de identitate ale municipiului Fălticeni sunt datele de identitate ale Maestrului Ion Irimescu și ale Muzeului «Ion Irimescu»”.
Despre “amprenta pusă de Ion Irimescu asupra municipiului Fălticeni” prin cea mai mare colecție de autor a vorbit senatorul Ovidiu Donțu, după care primarul Cătălin Coman a dat citire unui mesaj de respect și admirație de la câțiva prieteni recenți ai muzeului.
Vasile Tolan, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, a declarat: “Acest muzeu este o realizare unică în țară. Nicăieri nu s-au ordonat lucrările unui artist într-un singur loc cu atâta grijă, este un merit și al forurilor locale, care au înțeles că trebuie să facă acest lucru”.
Pentru prima dată, după aproape zece ani, invitații și toți cei prezenți la manifestările aniversare au vizitat Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, bucurându-se de recitalul susținut de Corala Fundației Culturale “Ion Irimescu”, tenorul Florin Ormenișan și naistul moldovean Vasile Iovu.
La Fălticeni
Manifestări cultural-artistice la 110 ani de la nașterea Maestrului Ion Irimescu
