Manifestări ample organizate de CJ Suceava pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale

Vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă
Vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă

Consiliul Județean Suceava va organiza mai multe evenimente pe 15 ianuarie, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Evenimentele, care vor avea loc atât online, cât și în format fizic, sunt organizate prin Centrul Cultural ”Bucovina”, Muzeul Național al Bucovinei, Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” și în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – Mănăstirea Putna. Manifestările vor debuta la Suceava, de la ora 9:00, cu o depunere de jerbe omagiale la bustul lui Mihai Eminescu din zona Teatrului Municipal ”Matei Vișniec”, după care, de la 9:30, se vor depune jerbe la bustul lui Ciprian Porumbescu din Parcul Central. Vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă a precizat că de la ora 10:00, la Muzeul Național al Bucovinei va avea loc ceremonia de înmânare a titlului de Cetățean de Onoare al județului Suceava sculptorului Ion Mândrescu. Manifestările vor continua de la ora 11:00, la Călinești Cuparencu, cu o depunere de jerbe omagiale la bustul lui Mihai Eminescu. Apoi, de la ora 12:00, la Mănăstirea Putna va fi oficiată slujba parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu, urmată de o depunere de jerbe la bustul lui Mihai Eminescu, de anunțarea marelui premiu pentru exegeză eminesciană acordat în cadrul Festivalului literar „Mihai Eminescu”. De la ora 14:00 va fi transmisă online producția „Pe urmele lui Eminescu”, realizată de Școala Populară de Artă ”Ion Irimescu”.
Niculai Barbă a spus că alte activități vor fi organizate de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, respectiv „Citindu-l pe Eminescu” – Recital de poezie din creația eminesciană (on-line) și expozițiile de carte ”Sub semnul lui Eminescu”. Barbă a mai spus că la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” vor fi vernisate expoziția „Omul, Timpul, Spațiul”, a sculptorului Ion Mândrescu, și expoziția internațională de artă plastică ”Lumina Nordului” – Putna 2021 și cu ilustrații la poeziile lui Ciprian Porumbescu realizate de graficianul Mihai Pânzaru PIM. În final, Niculai Barbă a precizat că de Ziua Culturii Naționale „dorim să omagiem atât personalitățile care au contribuit la bogăția zestrei culturale a acestei zone, însă consider că este important să punem în valoare și artiștii, personalitățile din lumea culturală aflate în viață”.

Recomandări

Nicolae Robu: „Cultura este sufletul unui popor, iar felul în care o protejăm și o transmitem mai departe spune cine suntem și ce lăsăm generațiilor viitoare”

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu