Mânia

Dumnezeu ne dă putere, dar noi trebuie să o folosim. Atunci când, în rugăciunile noastre, Îi cerem lui Dumnezeu puterea de a face ceva în Numele Lui, nu-I cerem de fapt lui Dumnezeu să o facă El în locul nostru, pentru că noi am fi mult prea slabi pentru asta, ci să o facem noi cu puterea Lui.
Viețile sfinților sunt lămuritoare în această privință, și în viața Sfântului Filip Neri (preot și duhovnic italian din secolul al XVI-lea, dedicat promovării sfințeniei vieții preoților catolici și a importanței predicii în cultul creștin) este descrisă tocmai o astfel de situație.
Sfântul Filip era un om mânios, care se certa din nimic și care avea puternice izbucniri de mânie, în schimbul cărora avea, desigur, de îndurat muștruluiala zdravănă a confraților săi. Într-o zi a simțit că nu mai putea continua astfel.
Din relatarea vieții lui nu aflăm dacă aceasta s-a datorat virtuții lui sau faptului că nu-i mai putea suporta pe frați. Cert este că se repezi dintr-o dată spre capelă, îngenunche înaintea unei statui de-a lui Hristos și-L rugă să îl izbăvească de mânie. Apoi ieși afară, plin de nădejde.
Prima persoană pe care o întâlni fu unul dintre frați care nu-l supărase niciodată cu nimic, dar care tocmai acum se arătă dușmănos și supărător. Așa că Filip izbucni în mânia lui obișnuită și se duse mai departe, plin de năduf, pentru a-l întâlni pe un alt confrate, care întotdeauna fusese pentru el un izvor de mângâiere și odihnă. Dar până și acesta îi răspunse în doi peri. Atunci Filip dădu fuga înapoi la capelă, se aruncă înaintea statuii lui Hristos și spuse: „Oh, Doamne, oare nu ți-am cerut să mă izbăvești de mânia aceasta?” Iar Domnul i-a răspuns: „Ba da, Filipe, și tocmai de aceea am înmulțit ocaziile în care tu să înveți să dobândești pacea“. (din “Școala rugăciunii”, Mitropolit Antonie de Suroj)