Mânia. Răspuns al mânie

Sunt oameni care auzind un cuvânt rău care i se spune se tulbură și zice și el cinci sau zece pentru unul, și se scârbește că nu i-a zis și altele mai rele și ține și mânie, dar puține zile și apoi se întoarce; unul ține numai o zi mânie și se împacă, iar un altul îndată se tulbură, ocărăște, zice câte îi vine la gură, dar iarăși în grabă se potolește și se liniștește. Toți aceștia, ca și cel dintâi câtă vreme sunt cuprinși de aceste porniri, sunt în osândă de muncă (asemenea celor ce se află făcând păcatul, cum am zis mai sus), dar cu oarecare deosebire între ei.
Să spunem și despre cei ce încetează patima. Unul aude un cuvânt și se întristează întru sine și se scârbește, nu pentru că a fost necinstit, ci pentru că n-a suferit. Altul, măcar că e biruit de greutatea patimii, însă nu lenevindu-se, ci silindu-se și ostenindu-se. Altul, nevrând să răspundă cuvânt, este răpit de obicei. Altul se nevoiește ca nici să nu grăiască cuvânt prost, dar se întristează pentru că a fost necinstit, însă se defăimează pe sine; pentru ce să se mâhnească, și să-i pare rău de aceasta? Iată aceștia sunt dintre acei ce se sârguiesc să înceteze patima, dar se află încă în frica primejdiei, măcar că și între dânșii este deosebire (adică cel ce este biruit ostenindu-se iar nu lenevindu-se, cel ce este răpit de obicei și cel ce se osândește pe sine că n-a suferit ocara cu mulțumită); și mai mare deosebire au decât cei ce se află întru lucrarea păcatului, căci toți aceștia despre care am amintit sunt dintre acei ce se silesc să înceteze patima, fiindcă nu voiesc să facă rău, ci se întristează. Pentru care și zic Părinții: că tot lucrul pe care nu-l voiește sufletul, nu ține multă vreme. Însă au datoria să se cerceteze pe sine, dacă nu cumva, deși nu răsplătesc pentru ceea ce au pătimit, dar poate cu altceva se împotrivesc și de aceea se biruiesc și se rănesc. Sunt și unii care se sârguiesc să înceteze vreo patimă, însă pentru altă patimă: ca cel ce tace și nu răspunde din trufie sau din plăcerea oamenilor, sau din altă patimă oarecare: aceștia vor să tămăduiască răutatea cu altă răutate.
Pentru aceasta avva Pimen: „niciodată vicleșugul nu strică pe vicleșug. Aceștia se numără cu cei ce lucrează păcatul și în zadar se înșeală pe sineși”.