Ministrul Educației, Ioan Mang, a declarat, joi, într-o conferință de presă, după câteva ore de discuții cu reprezentanții UMF din Târgu Mureș, că va propune Executivului adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care să se anuleze HG de înființare a Facultății de Medicină și Farmacie la UMF.
Ioan Mang a afirmat că a constatat, după câteva ore de discuții cu reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, că nici conducerea Universității, dar nici „partea care dorește linie de predare maghiară” nu agreează ideea unei facultăți maghiare separate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul a spus că Hotărârea de Guvern de înființare a Facultății de Medicină și Farmacie la UMF Târgu Mureș a reprezentat „o forțare oarecum venită din partea fostului Guvern”.
Mang spune că din moment ce nimeni nu își dorește facultatea înființată prin HG va propune Executivului adoptarea unei alte decizii de Guvern prin care să se anuleze cea privind înființarea Facultății de Medicină și Farmacie la UMF Târgu Mureș.
„Eu am să merg la Guvern cu propunerea de a lua o Hotărâre de Guvern prin care să anulăm HG cu înființarea facultății, pentru că toată lumea a fost de acord că nu e cazul de facultate, noi ne dorim altceva. Ne dorim linii de predare și eventual departamente. Am să încerc să mai vin peste câteva săptămâni la Târgu Mureș pentru a discuta cu Senatul (UMF). Este delicat, autonomia universitară trebuie s-o respectăm, m-am angajat să respect autonomia universitară și vreau s-o respect”, a spus Mang.
În opinia acestuia, legea Educației „este destul de bine gândită la învățământul în limbile minorităților”, însă „problema mare” apare în domeniul sănătății, „unde este mult mai delicat să se facă inclusiv practica în limba maghiară”.
„Și aici trebuie să fie de acord și Ministerul Sănătății și Colegiul Național al Medicilor și ARACIS – sunt o serie de factori care vor trebui să-și spună cuvântul”, a spus Mang, subliniind că practica în sănătate se desfășoară acum, conform legii, în limba română.
„Linia de predare în limba maghiară este o chestiune cu care conducerea este de acord, dar aici este o problemă – orele de practică se fac în română, potrivit normelor ARACIS. Trebuie să vedem ce trebuie să modificăm în legislație, la ARACIS. (…) Cred că este în interesul studentului să facă practica în limba română, dacă găsim varianta să fie bilingvă e și mai bine. Poate un compromis cu linie în care să fie un departament cu practica în limba română ar fi cel mai bun. Astăzi nu am ajuns la un astfel de compromis”, a spus Mang, care a subliniat că trebuie să discute toate aceste aspecte cu ARACIS, care este un for autonom.
„Se dorește bilingv. Încă o dată: Legea Educației nu poate prevala în sănătate peste Legea Sănătății”, a spus Mang, adăugând că nu va veni „cu măsuri de forță”, ci își dorește să se ajungă la o soluție de compromis, o „formulă de biligvism”.
Între ideile de compromis avansate joi la discuții se numără înființarea unei linii cu departamente separate în care să se studieze în maghiară, însă practica să se desfășoare în limba română, dar și ca la patul bolnavului să se „învețe bilingv”.
Mang a precizat că, înainte de adoptarea moțiunii de cenzură, actuala putere dorea anularea HG referitoare la înființarea Facultății de Medicină și Farmacie în cadrul UMF Târgu Mureș, însă sentința de suspendare a aplicării acesteia, dată vineri de Curtea de Apel Târgu Mureș, și celelalte procese în care se cere anularea HG au complicat situația.
El a arătat că va propune Executivului adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care să se anuleze HG de înființare a Facultății de Medicină și Farmacie la UMF Târgu Mureș, întrucât conducerea universității a adresat Guvernului o plângere prealabilă, cerând anularea actului normativ, însă miercuri a expirat termenul de 30 de zile și nu a primit răspuns.
În altă ordine de idei, ministrul a arătat că va verifica dacă paragraful din Legea Educației care permite Ministerului Educației să ia decizia înființării de facultăți, peste conducerea unviersităților vizate, încalcă principiul autonomiei universitare, iar dacă va constata că este așa, va propune modificarea legii.
„Dacă legea Educației prevede că Guvernul poate înființa facultăți fără aprobarea Senatului universității, fără autorizări, înseamnă că încalcă autonomia universitară și (prevederea) trebuie abrogată”, a conchis Mang.
Ministrul Educației, Ioan Mang, a sosit, joi, în jurul orei 12.30, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, pentru a discuta cu reprezentanții universității despre situația Hotărârii de Guvern privind înființarea unei noi facultăți – ca urmare a deciziei noului Guvern de a retrage recursul formulat de fostul Executiv la sentința Curții de Apel Târgu Mureș privind suspendarea aplicării HG.
La sosire, Mang a declarat jurnaliștilor că își dorește să identifice o soluție care să mulțumească toate părțile și totodată să respecte hotărârea instanței.
El a apreciat că Universitatea „Babeș-Bolyai” poate fi „un model” de soluționare a problemei.
Ministrul s-a întâlnit cu președintele Senatului UMF Târgu Mureș, Constantin Copotoiu, fost rector, și cu rectorul Leonard Azamfirei și a avut întâlniri cu cadrele didactice maghiare și reprezentanți ai studenților români și maghiari.
Ministrul de Externe, Andrei Marga, fost rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, nu a sosit, deși era anunțat în delegația care urma să vină la UMF Târgu Mureș.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înființarea unei noi facultăți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș a fost suspendată, vinerea trecută, în urma unei decizii a Curții de Apel Târgu Mureș, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.
Luni, Guvernul Ungureanu a atacat însă cu recurs sentința de suspendare.
Guvernul a decis în ședința de marți să retragă recursul formulat de fostul Executiv la decizia instanței de suspendare a hotărârii fostului Cabinet privind înființarea unei noi facultăți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș.
Premierul Victor Ponta preciza că o delegație a Guvernului se va deplasa la Târgu Mureș pentru a „media” o soluție în acest caz, în conformitate cu principiile autonomiei locale. Astfel, ministrul Educației, Ioan Mang, însoțit însă și de cel al Externelor, Andrei Marga, urma să plece la Târgu Mureș pentru a identifica o soluție cu reprezentanții universității.