Un pom fructifer mereu verde, originar din India și Asia de Est, mangotierul este foarte apreciat pentru fructul său mare, zemos și dulceag, în formă oblongă și, uneori, rotundă, cântărind între 200 de grame și 1,8 kilograme. Deși mulți oameni cred că mango este exotic, de fapt el este cel mai consumat fruct din lume.
Mango mai este cunoscut și ca „hrana zeilor” de aproape 4.000 de ani. Numele său provine din cuvântul tamil „mangkay”, care a fost „corupt” de marinarii portughezi devenind „manga”.
În trecut, fructele mango erau un fel de „minge de fotbal” a comerțului. Fiind dăruite de Buda poporului malaiezian, gustoasele fructe erau vândute apoi negustorilor perși care le comercializau în Africa și Orientul Mijlociu. De acolo, portughezii le duceau în Brazilia și Indiile de Vest, de unde ajungeau apoi în California.
Deși oamenii din întreaga lume se bucură de dulceața acestui fruct, se pare că aceia care îl cultivă nu sunt pe deplin în siguranță. Seva conține o substanță care irită mâinile culegătorilor, iar arderea frunzelor și a tulpinilor degajă un fum toxic. În urmă cu mulți ani, indienii își hrăneau vitele cu frunzele plantei, apoi colectau urina acestora și creau o vopsea specială. Însă această practică a fost scoasă în afara legii din cauza toxicității plantei. Cu toate acestea, mango este folosit în prepararea de tratamente tradiționale împotriva paraziților și a astmului, atât în India cât și în alte țări asiatice. De asemenea, fructul este considerat un bun afrodisiac.
(Click News)


