Premierul Victor Ponta a anunțat că Ioan Mang a solicitat să fie eliberat din postul de ministru al Educației, cerere pe care a acceptat-o pentru a-i permite acestuia ca, fără presiunea portofoliului, să „restabilească adevărul” în urma acuzațiilor de plagiat.
Interimatul la conducerea ministerului va fi asigurat de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, urmând ca în termenul legal de 45 zile să fie nominalizat un alt ministru.
Ponta a precizat că asigurarea interimatului de către Liviu Pop a fost acceptată de președintele Traian Băsescu.
„Ioan Mang mi-a solicitat astăzi să își înceteze activitatea ca ministru având în vedere situația în care a fost pus, acuzații care mai de care venite într-o sarabandă pe care o cunoaștem, pornite și susținute de către cei din PDL și UDMR. Din punctul meu de vedere, mang are în acest moment mâinile dezlegate să-și poată apăra imaginea, prestigiul și munca de atâția ani și sunt absolut convins că, în zilele următoare, fără a mai avea presiunea acestei funcții care se dovedește mult mai dificilă decât am crezut vreodată, va restabili adevărul și mă va ajuta și pe mine, și probabil și pe dumneavoastră, să înțelegem exact ce s-a aflat în spatele acestor atacuri repetate asupra celor care au fost nominalizați pentru funcția de ministru al Educației”, a spus Ponta.