Cu acte false

Manevre penale de peste 140 de miliarde de lei vechi, în pădurea statului



Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat, ieri, prin Biroul de Presă, că s-a început urmărirea penală față de președinta Obștii Gemenea, Niculina Mihalea, cea care, susțin anchetatorii, a reușit, pe baza unor documente falsificate, să înșele autoritățile statului și să pună mâna pe aproape 600 de hectare de pădure, valoarea prejudiciului fiind, potrivit oamenilor legii, de peste 140 miliarde de lei vechi.
La sfârșitul săptămânii trecute, procurorii au confirmat rezoluția de începere a urmării penale, Niculina Mihalea fiind pusă sub învinuire pentru uz de fals și înșelăciune.
„În sarcina învinuitei s-a reținut că a folosit documentul intitulat <Așezământul Obștii Composesoratului> pe care l-a falsificat, în scopul inducerii în eroare a instanței de judecată pentru obținerea personalității juridice pentru asociația al cărei președinte era, și pentru inducerea în eroare a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava în scopul validării pentru asociație a unei suprafețe de 582,6 ha de pădure din fondul forestier de stat, cauzând un prejudiciu în valoare de 14.053.710,24 lei”, precizează poliția.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor și ai Serviciului de Cercetări Penale din cadrul IPJ Suceava.



Recomandări

Sancțiuni de 24.000 lei și dosar penal pentru proprietarii unei păduri private unde au fost descoperite tăieri ilegale de arbori

Tăieri ilegale de arbori într-o pădure de peste 80 ha, deținută în coproprietate de doi frați
Tăieri ilegale de arbori într-o pădure de peste 80 ha, deținută în coproprietate de doi frați

Sancțiuni de 24.000 lei și dosar penal pentru proprietarii unei păduri private unde au fost descoperite tăieri ilegale de arbori

Tăieri ilegale de arbori într-o pădure de peste 80 ha, deținută în coproprietate de doi frați 1
Tăieri ilegale de arbori într-o pădure de peste 80 ha, deținută în coproprietate de doi frați 1

Dosar penal și „notă” de plată de 2.750 de lei, după ce a tăiat șapte copaci din pădurea statului