În miez de noapte

Manevre ca la raliu în centrul Sucevei, cu o mașină scăpată de sub control

Scenă petrecută în miez de noapte
Scenă petrecută în miez de noapte

Un șofer care se afla la volanul unui autoturism Audi A6, cu care circula pe bulevardul principal al Sucevei, a fost protagonistul unor manevre ca la raliu, cu ieșiri în decor, în plin centrul orașului. S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în jurul miezului nopții, iar din fericire accidentul nu s-a soldat cu victime.
Șoferul circula dinspre Burdujeni spre Bancă și a pierdut controlul asupra volanului în dreptul stației de autobuz din centrul Sucevei. El a lovit mai întâi bordura din dreapta, după care a intrat cu mașina peste scuarul care desparte sensurile de mers, în imediata apropiere a sensului giratoriu. Parte din accident a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar imaginile pot fi urmărite pe site-ul cotidianului nostru, atașate la acest material.
Pe imagini se vede cum mașina scăpată de sub control intră pe scuar și ajunge până în mijlocul sensului giratoriu. Având în vedere cum s-a petrecut accidentul, este destul de clar că șoferul avea ceva viteză. Din autoturism coboară doi bărbați care o iau la fugă în direcții diferite.
Mașina înmatriculată în Giurgiu a rămas în mijlocul drumului, cu baia de ulei spartă.
La fața locului a ajuns un echipaj al Poliției Locale Suceava, iar apoi mai multe echipaje rutiere. Conform unor martori, șoferul ar fi revenit câteva secunde în jurul mașinii, după care a plecat din nou. Cert este că polițiștii nu l-au mai identificat la fața locului.
Mașina a fost împinsă pe strada Nicolae Bălcescu, pentru a nu fi îngreunat traficul de pe artera principală a Sucevei, dar și pentru a se putea îndepărta uleiul care invadase strada și punea în mare pericol alți șoferi. La fața locului a ajuns și o mașină de la igienizare, cu jet de apă, care a curățat carosabilul.
După ce au făcut verificări în baza de date polițiștii au constatat că mașina are toate documentele pentru circulație în regulă. În aceste condiții, evenimentul este încadrat din punct de vedere rutier la accident rutier cu pagube materiale – tamponare. Proprietarul mașinii avea termen până vineri noapte, la ora 24.00, să se prezinte la Biroul de Tamponări, pentru a anunța evenimentul. În caz contrar, risca o suspendare a permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile. Cum acesta nu a fost găsit imediat după accident polițiștii nu vor mai putea afla dacă băuse sau nu.

Din Audi au coborât doi bărbați care au fugit
Din Audi au coborât doi bărbați care au fugit
Polițiștii nu au dat de șofer
Polițiștii nu au dat de șofer
Manevre ca la raliu în centrul Sucevei, cu o mașină scăpată de sub control
Manevre ca la raliu în centrul Sucevei, cu o mașină scăpată de sub control
Manevre ca la raliu în centrul Sucevei, cu o mașină scăpată de sub control
Manevre ca la raliu în centrul Sucevei, cu o mașină scăpată de sub control
Scenă petrecută în miez de noapte
Scenă petrecută în miez de noapte

Recomandări

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei